monitorulcj.ro Menu
Politică

Ministrul Maria Grapini își critică guvernul

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a declarat marţi că poate să intre în Cartea Recordurilor prin poziţia unicat a unui ministru care vine şi spune în public ce prost este Guvernul din care face parte, şi că membrii acestuia nu înţeleg mediul de afaceri.

Premierul Victor Ponta, aflat la Vilnius, a declarat că responsabilitatea relaţiei cu mediul de afaceri revine în primul rând chiar ministrului delegat pentru IMM, Maria Grapini, şi că, dacă aceasta este nemulţumită, atunci sigur va fi găsit un ministru mai bun.

„Dacă s-a înţeles că eu am apăsat prea mult pe Guvern este ceva unicat, pentru că niciun ministru nu a venit până acum şi să spună ce prost e Guvernul. Nu? Intru şi eu în Cartea recordurilor", a spus Grapini.


Ea a răspuns astfel unei critici aduse de Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, care i-a reproşat ministrului că vorbeşte prea mult despre ce trebuie să facă statul pentru mediul de afaceri şi pentru firme, şi că a apăsat prea mult pedala Guvernului.

Vasilescu a făcut această observaţie după ce a afirmat că decizia de stopare a creditării adoptată la nivel de vârf în multe bănci pe motiv de criză, insolvenţe, sau management prost reprezintă o judecată greşită, dar banca centrală nu este minister şi nu poate le poate spune ce să finanţeze.


Grapini a arătat că problemele mediului de afaceri nu sunt înţelese perfect la nivelul Executivului şi că uneori are impresia „că merge pe contrasens” când prezintă în Guvern dificultăţile firmelor.