Politică
Ungaria susţine România în Schengen
Ministrul de Externe al Ungariei, Martonyi Janos, a declarat că oficialii din Guvernul Ungariei susţin în Europa aderarea României şi a Bulgariei la Schengen.
Martonyi Janos, prezent luni la Cluj-Napoca, a adăugat că s-a întâlnit zilele trecute cu ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, care s-ar fi declarat mulţumit de demersurile Ungariei în acest sens. „Baconski şi-a exprimat mulţumirea pentru tot ce a făcut Ungaria în calitatea sa de preşedinte al UE. Este o luptă foarte strânsă, o bătălie foarte aprigă. Liderii noştri s-au dus peste tot, în Polonia, Finlanda, Germania, Franţa. (...) Aşa cum spunem noi câteodată, trupele noastre se află în stare de alertă, în stare de război”, a menţionat şeful diplomaţiei ungare, citat de Agerpres. El a adăugat că aderarea României şi Bulgariei la Schengen reprezintă „un interes pentru maghiarime”. „Dacă România respectă condiţiile pentru Schengen, trebuie acceptată; acelaşi lucru e valabil şi pentru Bulgaria. Aderarea acestor ţări la spaţiul Schengen este un interes pentru maghiarime”, a subliniat ministrul de Externe al Ungariei.