monitorulcj.ro Menu
Politică

Ecaterina Andronescu: PSD are lideri care pot decide privind candidatul la președinție

Partidul Social Democrat are lideri care pot decide privind candidatul la președinție, a declarat duminică senatorul Ecaterina Andronescu, referindu-se la opinia formulată de președintele Traian Băsescu că PSD va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale.

sursa foto: realitatea.net

"Eu sunt membru al PSD și cunosc care ne sunt structurile și cum se iau deciziile. Mă bucur că domnul președinte are grijă de Partidul Social Democrat, dar eu cred că are PSD liderii care pot decide și oamenii care să îi urmeze pe lideri. Deocamdată noi avem o hotărâre luată într-un congres și ea nu poate fi schimbată decât într-un forum similar, adică într-un congres al partidului. Dar, sigur, domnul președinte este în opinia mea purtătorul de mesaje pentru alți potențiali candidați din alte zone politice și trebuie să îi respectăm până la urmă opțiunea, deși din poziția de președinte, conform Constituției, asemenea lucruri nu sunt permise", a afirmat Ecaterina Andronescu, cu prilejul participării la o conferință a PSD sector 3.

Întrebată de jurnaliști dacă declarația șefului statului se pliază și pe ceea ce s-a spus de către oameni din PSD că și-ar dori și electoratul acestui partid un candidat propriu la prezidențiale, Ecaterina Andronescu a răspuns că nu exclude acest lucru, dar că nu poate discuta dorințe. "Noi putem discuta decizii pe care partidul le-a luat prin structurile pe care le are și în conformitate cu statutul", a precizat senatorul social-democrat, citat de Agerpres.


Ecaterina Andronescu este de părere că trebuie să se țină cont de așteptările cetățenilor. "Cred că trebuie să ne uităm cu ochii larg deschiși la ceea ce așteaptă oamenii de la noi. Este mult mai important să răspundem la întrebarea cum facem față acestor așteptări ale oamenilor, în ce măsură putem prin lucrurile pe care noi le facem împreună cu PNL să nu-i dezamăgim și să ne menținem electoratul, pentru că dacă ne uităm numai la interesele strict politice ale unui partid sau ale altuia eu cred că nu facem decât să îndepărtăm electoratul de noi și mă întreb unde ne vor fi votanții", a menționat senatorul PSD.

Referitor la întrebarea gazetarilor vizând declarația lui Traian Băsescu potrivit căreia Victor Ponta nu ar fi cel mai bun candidat al PSD la prezidențiale, Ecaterina Andronescu a spus căpartidul are oameni bine pregătiți, serioși, responsabili, dar că decizia într-o asemenea situație nu o poate lua niciodată cineva din exteriorul partidului.


La întrebarea referitoare la o declarație potrivit căreia liberalii ar acționa astfel încât să fie dați afară de la guvernare, Ecaterina Andronescu a spus este firesc ca un proiect legislativ fie dezbătut "în forurile de conducere și ale PNL-ului, și ale USL-ului pentru a merge cu o acțiune coerentă mai departe".

"Nu cred, în general, parlamentarii când scriu inițiative legislative de cele mai multe ori nu se consultă cu liderii centrali să spunem și de aceea apar foarte multe inițiative care se pierd în comisii. Practic sunt eliminate, nu fac pasul mai departe, pentru că acolo se judecă, în comisiile de specialitate toate punctele de vedere și cu toate argumentele legate evident și de buget. Deci pe mine nu mă sperie o asemenea inițiativă legislativă, pentru că am văzut foarte multe asemenea inițiative care nu există, apoi nu le regăsim în bugetul de legi pe care Parlamentul le votează și președintele apoi face promulgarea. Dar, fără îndoială, că o lege cum e cea electorală are o greutate specială, nu e orice fel de inițiativă legislativă", a afirmat Ecaterina Andronescu.


Ea a spus că nu este dispusă să speculeze lucrurile care poate țin de "orgolii mai mult sau mai puțin rănite". "Cred că mai important e să ne uităm la ce putem face împreună pentru cei care așteaptă lucrurile pe care le-am promis", a adăugat Ecaterina Andronescu.