Politică
Descentralizarea va fi adoptată prin asumare
Descentralizarea locală se va face până în noiembrie, prin asumarea răspunderii Guvernului, dacă va exista susţinerea majorităţii. Anunţul a fost făcut vineri de premierul Victor Ponta.
Acesta a precizat că structurile care acum încă depind de Guvern şi vor fi descentralizate ţin de domeniul sănătăţii, agriculturii, mediului, muncii, tineret şi sport, transporturi, cultură şi turism. Ponta a mai spus că s-a ajuns la ideea în care lucruri care ţin de ordine publică şi poliţie vor fi tratate separat de legea descentralizării. „Vom finaliza proiectul de act normativ, îl vom dezbate cu grupurile noastre parlamentare, cu grupurile aliate, cu cele din opoziţie şi, dacă există o largă majoritate de susţinere, va fi adoptat prin angajarea răspunderii în noiembrie, înainte de adoptarea bugetului, astfel încât în noul buget finanţarea acestor structuri să fie trecută la consiliile locale, la consiliile judeţene, la cele generale, care le vor avea în subordine“, a precizat premierul Victor Ponta.
Horea Uioreanu: „Au fost suficiente dezbateri“
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu consideră că au existat dezbateri suficiente până în acest moment. „Trebuie făcută pentru a intra în vigoare în ianuarie. Eu cred că au fost destule dezbateri şi în mediul public şi nu numai. Au fost discuţii şi la nivelul Uniunii Naţionale a consiliilor judeţene, au existat discuţii cu premierul, cu reprezentanţii din guvern pe această temă. Considerăm că sursa de finanţare este cea mai importantă problemă în acest sens“, a declarat Horea Uioreanu.