monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta: Angajarea răspunderii Guvernului se va face doar pe proiectul descentralizării

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că angajarea răspunderii Guvernului se va face pe un singur proiect de lege - cel al descentralizării și va avea loc până cel mai târziu pe 20 noiembrie.

Premierul Victor Ponta

"Am stabilit foarte clar — angajarea răspunderii Guvernului se va face pe proiectul de lege privind descentralizarea acelor instituții care în acest moment se află în subordinea ministerelor și vor trece la consilii județene sau consilii locale. Mai este timp până pe 15 — 19 — am discutat cu dl Zgonea, o să discut și cu dl Antonescu, când este ziua potrivită pentru programul Parlamentului, din câte știu eu este nevoie de ședință comună. Dar în mod sigur va fi până pe 20 (n.r. noiembrie) cel mai târziu", a declarat premierul, la finalul BPN al PSD.

Potrivit acestuia, este o decizie a CCR care spune foarte clar că e vorba de o lege.


"Și e o lege foarte importantă, dar e o lege care după aceea pentru implementare necesită niște eforturi și haideți să le reușim. Adică perioada de tranziție trebuie să fie cât mai scurtă și să creeze cât mai puține încurcături", a mai spus președintele PSD.