monitorulcj.ro Menu
Politică

Mate Andras: UDMR a depus 80 de amendamente la proiectul de buget pentru 2014

Liderul UDMR Cluj, Mate Andras

Liderul deputaților UDMR, Mate Andras, a declarat sâmbătă, la Cluj, că formațiunea sa a depus 80 de amendamente la proiectul de buget pe anul viitor, printre capitolele de finanțare vizate de acestea fiind și Autostrada Transilvania.

„Propunerile noastre de modificare sunt axate îndeosebi pe sprijinirea instituțiilor descentralizate, finanțarea administrațiilor locale, respectiv construirea Autostrăzii Transilvania și finanțarea serviciilor sociale”, a spus Mate Andras, liderul UDMR Cluj.

Potrivit acestuia, adoptarea proiectului de buget pentru anul viitor înaintea promulgării Legii descentralizării „este problematică”, deoarece—spune el—un buget de stat poate fi eficient elaborat doar în condițiile în care Guvernul prevede în acesta și sumele necesare pentru plata instituțiilor și competențelor descentralizate.


Mate Andras a mai spus că, pe lângă sumele „importante” pe care le solicită pentru autostrada Transilvania prin bugetul pe 2014, în propunerile UDMR „sunt stipulate și alte sume importante pentru câteva investiții majore de infrastructură”.