monitorulcj.ro Menu
Politică

Preşedintele CJ Cluj, scrisoare deschisă către Victor Ponta: A început un proces de devalizare a structurilor care vor fi descentralizate

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta unde i-a semnalat unele aspecte ale procesului de descentralizare. „În acest demers ați fost susținut pe deplin, indiferent de cârcotelile unora sau altora, și de noi, președinții de consilii județene, chiar dacă am avut unele nemulțumiri legate de instituțiile pe care urmează să le preluăm”, se arată în scrisoare.

„Din păcate, înainte de a intra în vigoare această lege, a început un adevărat proces de devalizare a acelor structuri care vor trece la autoritățile județene și locale. Bunurile materiale ale acestora sunt transferate pe șest și extrem de rapid de la actualii administratori spre agențiile și instituțiile care rămân în subordinea ministerelor. Astfel, autoturismele din patrimoniul Agențiilor Județene de Protecție a Mediului au fost transferate, printr-o simplă semnătură, spre Garda de Mediu, structură care rămâne la ministerul de resort. Dacă așa se procedează, și mai este ceva timp până legea va intra în vigoare, să ne așteptăm ca în zilele următoare să fie transferate calculatoarele, întreaga tehnică IT și mobilierul? Există, oare, persoane care au interesul ca instituțiile descentralizate să nu mai poată funcționa astfel ca oponenții politici să poată spune că acest proces este un eșec și că autoritățile județene și locale nu sunt capabile să gestioneze și să coordoneze serviciile și instituțiile care trec în subordinea lor?”, a mai arătat Uioreanu.

Acesta i-a cerut premierului să dispună revocarea dispozițiilor existente şi interzicerea emiterii unor ordine guvernamentale similare.


„Nu este corect să transferați instituții fără patrimoniu și să ne obligați să cheltuim bugetele județelor și municipiilor pentru achiziționare de autoturisme, tehnică IT sau mobilier pentru a asigura funcționalitatea noilor subordonate”, a conchis preşedintele CJ Cluj.