monitorulcj.ro Menu
Politică

Preşedintele PDL Cluj, atac dur la adresa senatorului Ilie Sârbu: „Părul alb nu este un semn al înţelepciunii”

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a reacţionat dur după ce senatorul Ilie Sârbu l-a atacat pe preşedintele României, Traian Băsescu, despre care a declarat că "se apropie de demenţă", precizând că „nu întotdeauna părul alb este un semn al înţelepciunii, cred că semnifică altceva”.

„Vreau să îi transmit domnului Ilie Sârbu că nu întotdeauna părul alb e semn al înţelepciunii, ci al altor lucruri, dânsul dovedind prin declaraţiile la adresa preşedintelui Traian Băsescu că este un om bătrân şi fără minte. Nu este permis pentru un senator să aibă o astfel de abordare faţă de şeful statului. Se vede că cei trei ani petrecuţi la Facultatea de Teologie sunt ani pierduţi, nimic nu s-a prins de el la facultate. Afirmaţiile făcute nu sunt demne de un senator, care părea a fi un om moderat al vieţii politice. Îi transmit lui Ilie Sârbu că preşedintele României nu e un compostor de acte, indiferent de ce acte ar fi vorba, Traian Băsescu este garantul respectării Constituţiei şi trebuie să lucreze în interesul românilor”, a precizat preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda.

Întrebat de jurnalişti ce ar putea semnifica părul alb, Buda a precizat că nu se coboară la nivelul lui Ilie Sârbu şi că interpretările sunt deschise pentru toţi.


Senatorul Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, a comentat în termeni duri decizia președintelui Traian Băsescu de a refuza memorandumul cu FMI, din cauza creșterii accizei la carburanți. Liderul grupului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, exclude varianta suspendării, dar susţine că şeful statului arată că ar avea probleme "grave" de sănătate şi că ar trebui "evaluat" de o comisie internaţională.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, luni seară, că preşedintele Traian Băsescu "este iresponsabil, se apropie de demenţă", dar că trebuie să înţeleagă faptul că, "indiferent ce-ar face, popular n-o să mai fie niciodată decât dacă rămâne în Partidul Popular".


"E iresponsabil, se apropie de demenţă şi lucru ăsta nu e bun. Nu avem nevoie de asta. Avem nevoie de linişte, suntem în perioada sărbătorilor, acum ne confruntăm pe buget, că nu vrea Băsescu buget, acordul cu FMI, că nu vrea Băsecu acord cu FMI. Mâine ce nu mai vrea? Nu mai vrea să trăim, şi atunci noi suntem de acord?", a declarat Ilie Sârbu.

Întrebat despre faptul că preşedintele Băsescu invocă problema accizei la carburanţi, Ilie Sârbu a spus că "problema mare a preşedintelui e alta".


"Problema mare a preşedintelui e alta. Asta trebuie să vedem noi, ce se întâmplă cu preşedintele în ultima perioadă. Cred că are o altă problemă. Dar trebuie să înţeleagă că nu mai poate face ce vrea din ţara asta. Să-şi revină, daca mai poate. S-ar putea din punct de vedere al sănătăţii să nu mai poată. Şi asta e foarte grav. Am ajuns în faza în care nu ştie ce face. E cea mai gravă situaţie de până acum", a spus Ilie Sârbu, fără a afişa nicio urmă ce ironie.

Întrebat cine ar trebui să facă în opinia sa o astfel de evaluare, Ilie Sârbu a indicat o comisie internaţională. "E o comisie (de la Spitalul Militar, n.red.) care îl verifică anual. Totdeauna a spus că e sănătos tun. Or, îl vedeţi si dumneavoastră că are probleme de sănătate. Sunt vizibile, dar asta nu trebuie să îi tulbure şi decizia politică.  E un lucru foarte grav. O comisie medicală, poate una neutră, adusă din afară, să îi facă o evaluare, că altfel mergem din război în război", propune liderul senatorilor PSD.


Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei suplimentare de 7 eurocenţi la carburanţi.

"Nu îmi voi asuma majorarea accizei la carburanţi. Nu îmi voi asuma această măsură care e anti-economică, împotriva intereselor României, împotriva şanselor de relansare a economiei. Propaganda poate spune foarte multe. România nu e dependentă de tranşe de bani de la Fond. Faptul că trebuie renegociat memorandumul nu creează nicio problemă de finanţare pentru România. Mai ales, că motivul pentru care nu aprob e legat chiar de relansarea economică. Nu doresc măsuri care să frâneze relansarea economică. Această acciză ajunge la pompă 52 de bani la motorină şi 53 de bani la benzină. E o creştere a preţului la combustibil. Efectele vor fi creşterea preţurilor, creşterea inflaţiei, intreprinderi în faliment", a spus, luni seară, președintele Traian Băsescu.