Politică
Daniel Buda: „Declarațiile ministrului Barbu sunt declarații ale unui om fie iresponsabil, fie nemernic!“
Președintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că declarațiile ministrului Culturii, Daniel Barbu, potrivit căruia Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA îi sunt alocaţi prea mulţi bani, adică jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii, sunt declarații ale unui om care este „fie iresponsabil, fie nemernic“.
„Este inadmisibil ca într-o țară europeană, în care din nefericire peste 12.000 de cetățeni suferă de o boală necruțătoare, un ministru să își permită să facă astfel de declarații“, a declarat Daniel Buda.
De asemenea, în opinia liderului PDL Cluj, în „anul de grație 2013, sub domnia PSD și PNL“, sănătatea și banii alocați către acest segment devine un moft la fel cum dreptul de proprietate era un moft pe vremea lui Iliescu. „De la lipsa de medicamente și pansamente pentru bolnavii de cancer și până la condițiile de spitalizare absolut inumane, avem dovada clară că România sub guvernarea USL este o țară bolnavă, la propriu și la figurat. Dincolo de asta însă, pentru declarațiile făcute de ministrul Daniel Barbu, apreciz că nicio sancțiune nu este prea mare, domnule Ponta. Nici măcar cea a remanierii. Demisia ar presupune onoare …“, a mai spus Daniel Buda.