monitorulcj.ro Menu
Politică

Traian Băsescu a promulgat modificarea Legii referendumului

Preşedintele Traian Băssescu a promulgat modificarea Legii referendumului, potrivit unui comunicat publicat sâmbătă seară de Administraţia Prezidenţială. Comunicatul prin care Preşedinţia a anunţat promulgarea legii a fost publicat sâmbătă la ora 23.56.

Băsescu a declarat, miercuri, că va semna legea referendumului în data de 14 decembrie, la ora 23.59, în prezenţa presei şi a arătat că propunerea de revizuire a Constituţiei, în forma actuală, este "catastrofală" pentru România. "Chiar aşa fac şi chem şi presa să se vadă că am semnat-o", a ssubliniat președintele, la B1 TV.

Băsescu a arătat că, dacă modificarea făcută de USL ar fi una bună şi nu una făcută cu gândul la interesele celor două partide aflate temporar la putere, nu cu gândul la interesele lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, ar crea condiţii să se organizeze referendumul, dar nu odată cu prezidenţialele.


Curtea Constituţională a respins, în 14 noiembrie, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%.

Motivarea deciziei CC a fost publicată, în 4 decembrie, în Monitorul Oficial, iar preşedintele a avut termen 10 zile pentru a promulga actul normativ.