monitorulcj.ro Menu
Politică

Antonescu: Prezidenţialele, cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte

Preşedintele PNL, Crin Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa USL, într-o conferinţă de presă comună cu Victor Ponta, că USL a decis organizarea prezidenţialelor cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte.

Antonescu a spus că USL a decis ca alegerile prezidenţiale să aibă loc cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actulului preşedinte.

El a explicat că decizia a fost luată pentru ca tranziţia de mandat la instituţia prezidenţială să se poată face imediat după expirarea mandatului în curs.


Alegerile prezidenţiale din acest an ar urma să fie organizate "undeva în luna noiembrie", astfel încât noul preşedinte să îşi poată începe activitatea imediat după 21 decembrie, când expiră mandatul prezidenial al lui Traian Băsescu, a declarat, duminică seară, liderul PSD, premierul Victor Ponta.

El a precizat, la Antena 3, că subiectul a fost discutat, informal, duminică seară, în cadrul USL, iar o decizie va fi luată luni.


Liderii USL s-au reunit, duminică seara, pentru a discuta mai multe probleme politice.