Politică
Băsescu: Cu ce seamănă relațiile dintre Israel și palestinieni?
România sprijină cererea Tel Aviv ca palestinienii să recunoască Israelul ca stat evreu, a declarat, într-un interviu, preşedintele Traian Băsescu, care a comparat situaţia din Orientul Mijlociu cu recunoaşterea Republicii Moldova de către România.
Într-un interviu acordat The Jewish Telegraphic Agency, preşedintele Traian Băsescu a declarat că România sprijină, în principiu, cererea Tel Aviv ca palestinienii să recunoască Israelul ca stat evreu, dar a încurajat, totodată, ajungerea la un compromis între cele două ţări pe acest subiect şi pe alte teme.
"Dacă ei (palestinienii) doresc pacea, trebuie să respecte cererea poporului israelian", a precizat şeful statului în interviul acordat la Bucureşti, cu două zile înainte de începerea vizitei în Israel.
Întrebat dacă Israelul ar trebui să condiţioneze progresele în cadrul negocierilor pentru pace de această recunoaştere din partea palestinienilor, preşedintele român a îndemnat la înţelepciune. „Ei bine, toţi trebuie să fim înţelepţi. Desigur, compromisurile sunt necesare pentru că altfel nu vom găsi o soluţie şi poate că aici Sharon (fostul premier israelian, decedat recent - n.r.) este un exemplu”, a spus Traian Băsescu.
În noiembrie 2013, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, i-a cerut preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, să vină în Knesset pentru a recunoaşte caracterul evreiesc al statului Israel şi pentru a se ajunge la un acord de pace.
Preşedintele Băsescu a comparat situaţia dintre Israel şi palestinieni cu recunoaşterea de către România a Republicii Moldova, în pofida faptului că un număr mare de moldoveni se consideră români.
„Noi, în Europa, sprijinim pe deplin ideea că fiecare persoană trebuie să-şi asume apartenenţa naţională (...) De exemplu, pentru a fi mai clar, noi avem Republica Moldova, care a fost parte a României înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Dar în Moldova există oameni care se consideră români, precum şi persoane care se consideră moldoveni. Noi recunoaştem dreptul ambelor părţi de a fi ceea ce vor să fie”, a spus şeful statului, adăugând că Israelul trebuie recunoscut ca stat evreu, dacă israelienii doresc acest lucru.
Totodată, Traian Băsescu a subliniat că România are „relaţii excelente cu lumea arabă, relaţii credibile. În special cu palestinienii”. El a explicat că „o mulţime de palestinieni” au studiat în România. „Avem o relaţie bazată pe încredere cu palestinienii”, a punctat Băsescu.
The Jewish Telegraphic Agency notează, citând MAE israelian, că România este „singura ţară fostă sovietică ce a menţinut relaţii diplomatice cu Israelul după 1967”, iar în 1988, Bucureştiul a recunoscut prima declaraţie unilaterală de independenţă a fostului lider palestinian Yasser Arafat.
Totuşi, România a făcut "un pas înapoi" în acest sens în 2011, când s-a abţinut, în cadrul unei Adunări Generale a ONU, la votul privind rezoluţia referitoare la „Statutul Palestinei în Organizaţia Naţiunilor Unite”.
Preşedintele Traian Băsescu efectuează o vizită în Statul Israel şi Teritoriile Palestiniene, în perioada 19 ianuarie - 21 ianuarie.