monitorulcj.ro Menu
Politică

Azi în Parlament - Senatorul Cordoş cere explicaţii miniştrilor Câmpeanu, Varga şi Cazanciuc

Viceliderul grupului PSD, senatorul clujean Alexandru Cordoș

Viceliderul grupului PSD, senatorul clujean Alexandru Cordoș, a adresat în ședința Senatului de luni o interpelare și două întrebări.

Interpelarea a avut ca obiect absorbţia forţei de muncă în anul 2014, aceasta fiind adresată Marianei Câmpeanu, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice:
 
„Conform datelor recente publicate de Institutul Naţional de Statistică, rata şomajului, în formă ajustată sezonier, a fost estimată 7,1%, pentru luna decembrie 2013, în scădere cu 0,2 puncte faţă de luna anterioară. Numărul şomerilor înregistraţi în luna decembrie 2013 a fost de 719.000 de persoane, în scădere faţă de luna precedentă, când s-au înregistrat 740.000 de persoane. Cu toate acestea pentru anul 2014 intenţiile de angajare sunt mai scăzute decât în primul trimestru din 2013 în opt din cele zece sectoare de activitate din România. Doamnă ministru, vă rog să-mi precizaţi ce măsuri active aveţi în vedere în anul 2014 pentru mărirea absorbţiei forţei de muncă“.

Întrebarea adresată Luciei Ana Varga, Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură face referire la plantarea perdelelor forestiere pentru protecția autostrăzilor și drumurilor naționale din Județul Cluj: „În data de 23 decembrie 2013 prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului a fost aprobat Programul naţional de realizare a perdelelor forestiere pentru protecţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale. Programul urmează să fie implementat de consiliile judeţene în limita fondurilor destinate anual, prin finanţare de la bugetul Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. Având în vedere faptul că acest program va demara în primăvara acestui an, vă rog să-mi răspundeţi care sunt fondurile alocate judeţului Cluj pentru implementarea acestui program“.


Întrebarea înaintată lui Robert-Marius Cazanciuc, Ministrul Justiţiei, a avut ca subiect funcționarea centrelor de detenție după intrarea în vigoare de la 1 februarie a noului Cod Penal:
„Odată cu intrarea în vigoare la 1 februarie a noului Cod Penal aproximativ 400 de deţinuţi ar putea beneficia de legea mai favorabilă, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Una dintre variantele aplicării legii penale mai favorabile constă în înlocuirea pedepsei închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie. Având în vedere faptul că aplicarea prevederilor legale este imediată, vă rog să-mi răspundeţi dacă la nivel naţional există suficiente locuri în centrele de detenţie pentru persoanele cărora pedeapsa privativă de libertate se va comuta în măsură educativă“.