monitorulcj.ro Menu
Politică

EUROPARLAMENTARE 2014. Şase reprezentanţi ai UDMR şi-au depus candidaturile

Şase persoane - printre care Sógor Csaba şi Eckstein-Kovács Péter - şi-au depus, la Comisia Electorală a UDMR, până sâmbătă, când a fost data limită, candidaturile pentru alegerile europarlamentare, ordinea acestora urmând să fie stabilită la începutul lunii martie.

Secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, a declarat, sâmbătă, că ordinea candidaţilor pe listă va fi stabilită de Consiliul Permanent al Uniunii, iar aceasta va fi supusă aprobării CRU.

"Până sâmbătă, când a expirat termenul limită, şase persoane şi-au înregistrat la Comisia Electorală a UDMR dosarul de candidatură pentru alegerile europarlamentare. Comisia a verificat documentele candidaţilor şi a constatat că sunt corespunzătoare din punct de vedere formal şi îndeplinesc criteriile stabilite. Potrivit calendarului stabilit, în cursul săptămânii viitoare vor fi analizate eventualele contestaţii şi vor avea loc consultări cu organizaţiile teritoriale, cu platformele politice, cu organizaţia de femei şi cu cea de tineret pentru completarea listei electorale a Uniunii, care va cuprinde, în final, 32 de candidaţi. Va urma o şedinţă a Consiliul Permanent al Uniunii, pentru a stabili ordinea candidaţilor pe lista electorală, iar forma finală a listei va fi confirmată de CRU pe 1 martie”, a afirmat Kovacs, care este şi membru în Comisia Electorală a UDMR, citat de Mediafax.


Acesta a adăugat că cei şase candidaţi ai UDMR la alegerile pentru Parlamentul European sunt Sógor Csaba şi Winkler Gyula, actuali eurodeputaţi, Vincze Loránt, secretar pentru relaţii internaţionale al UDMR, Eckstein-Kovács Péter, vicepreşedinte al Cercului Liberal, fost senator şi consilier prezidenţial, respectiv Hegedüs Csilla, secretar general adjunct pentru cultură, candidat al Organizaţiei de Femei din UDMR, şi Antal Lóránt, candidatul Conferinţei Tinerilor Maghiari din România.

Secretarul general al UDMR a declarat că alături de cei şase candidaţi vor figura pe lista electorală a UDMR şi "oameni de succes în plan profesional care doresc ca, prin programe electorale concrete şi viabile, să câştige încrederea comunităţii maghiare”.


"Noi dorim să ne păstrăm reprezentarea în Parlamentul European şi să câştigăm două-trei mandate”, a spus Kovacs.

La precedentele alegeri europarlamentare, trei candidaţi aflaţi pe lista UDMR au intrat în Parlamentul European – Winkler Gyula, Sogor Csaba şi Tokes Laszlo.