Politică
Azi în Parlament – Senatorul Cordoş cere explicaţii în privinţa retrocedărilor terenurilor cu vegetaţie forestieră
Senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoș, a adresat în ședința Senatului o interpelare și o întrebare, pentru care solicită răspuns în scris. Interpelarea a avut ca obiect situaţia retrocedărilor terenurilor cu vegetaţie forestieră, iar întrebarea a avut ca obiect optimizarea activităţii Hidroelectrica-Serv.
Interpelarea a fost înaintată lui Liviu Nicolae Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și lui Gabriel Oprea, ministrul interimar al Afacerilor Interne:
„În România, odată cu demararea procesului de retrocedare, modul de punere în posesie a terenurilor cu vegetaţie forestieră către diverşii proprietari, persoane fizice, composesorate, unităţi administrativ teritoriale etc., a creat numeroase nemulţumiri prin faptul că multe din retrocedări s-au suprapus în momentul punerii în posesie.
Această situaţie este valabilă şi în prezent şi îngreunează procesul de restituire către proprietari.
Stimaţi domni, vă rog să-mi precizaţi câte astfel de cazuri sunt înregistrate, de asemenea care este soluţia adoptată pentru rezolvarea acestor situaţii“.
Întrebarea a fost adresată lui Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie:
„În anul 2013 , pe fondul intrării în insolvenţă a S.C. Hidroelectrica S.A., sindicatele din Hidroelectrica-Serv au convenit şi semnat un acord cu Administratorul Judiciar şi conducerea S.C. Hidroelectrica S.A care prevedea diminuarea unor drepturi salariale şi reduceri de personal.
Deşi era stabilit ca odată cu ieşirea din insolvenţă aceste măsuri să îşi înceteze efectul, Hidroelectrica-Serv a fost una dintre societăţile comerciale, prestatoare de servicii către S.C. Hidroelectrica S.A, care nu a beneficiat de anularea măsurilor restrictive odată cu încetarea procesului de insolvabilitate.
Domnule ministru, ştiind că sunteţi implicat activ în eficientizarea activităţii Ministerului Energiei, vă întreb care ar fi soluţia optimă pentru readucerea activităţii Hidroelectrica-Serv la parametrii normali de funcţionare.
Anexez memoriul Sindicatului Hidroenergetica din S.H. şi Hidroserv Cluj“.