monitorulcj.ro Menu
Politică

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, nu demisionează

Premierul Victor Ponta a declarat că s-a întâlnit cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, pentru o discuţie în urma căreia aceasta a decis însă să nu demisioneze din postul de ministru, urmare a acuzaţiilor formulate de preşedintele Traian Băsescu.

Sursa foto: mediafax.ro

El a precizat că a discutat cu Mariana Câmpeanu luni dimineaţa.

Întrebat dacă aceasta a decis să demisioneze, Ponta a răspuns că nu.


Joi, liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că a discutat cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, după ce aceasta s-a sfătuit şi cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi că i-a transmis că nu trebuie să demisioneze atât timp cât acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu nu se bazează pe nimic concret

"După ce a discutat cu Antonescu, a discutat cu mine şi, din punctul meu de vedere, atât timp cât acuzaţiile preşedintelui Băsescu nu se susţin pe nimic concret, doamna Câmpeanu trebuie să îşi continue activitatea", a spus Ponta, citat de Mediafax.


Referitor la faptul că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat în cazul ministrului, Ponta a răspuns scurt : "Vedeţi ? Ce vreţi eficienţă mai mare decât asta ?".

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi seară, că, în afară de preşedintele Traian Băsescu, nimeni nu i-a cerut demisia şi crede că trebuie să ia o decizie pentru ea şi familie, în condiţiile în care nu se simte vinovată, dar riscă să nu îşi mai poată face treaba din cauza stresului.


Ministrul Muncii a declarat că a avut discuţii cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, dar şi cu premierul Victor Ponta, fără să i se ceară să îşi dea de demisia.