Politică
Aproape liber la amnistie
Dacă USL se rupe este înlăturat şi ultimul obstacol din calea uniunii PSD – PC – UNPR pentru a vota legea amnistiei.
Legea amnistieii şi graţierii a stat mereu între cele două partide de la putere, liberalii susţinând încă de anul trecut că nu o vor vota.
De altfel, şi în urmă cu câteva zile ei au precizat că nu vor susține acest proiect care se pare, trebuie să trecă pentru anumite persoane influente din toate partidele. În prezent Legea amnistiei se află la Comisia juridică, pentru un aviz suplimentar.
Liberalii rămân fermi pe poziţie
Astfel, liberalii îşi păstrează poziţia fermă legată de legea amnistiei cerând chiar ca aceasta să fie adusă în plen pentru a putea vota împotrivă. „Noi am decis că vom vota împotriva Legii amnistei, am spus asta de la început. Chiar am cerut să fie adusă în plen pentru a putea vota astfel. Marţi s-ar putea să intre la Comisia Juridică, noi nu vrem să existe suspiciuni, nu putem fi de accord cu aşa ceva, cu o asemenea lege, nimeni nu este mai presus de lege. Este într-adevăr un motiv de dispută între noi şi PSD“, a declarat deputatul PNL de Cluj, Elena Uioreanu.
Respins de Senat
Săptămâna trecută, liderul PNL Crin Antonescu a propus ca proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea să fie reintrodus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi respins. Acest proiect de lege a fost respins de Senat la începutul anului trecut, însă a fost adoptat cu amendamente în 9 decembrie de Comsia juridică şi urmează a fi introdus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, forul decizional în acest caz.
Cine nu beneficiază de amnistiere sau graţiere
Proiectul de lege în forma adoptată de Comisia juridică stabileşte că se amnistiază infracţiunile pentru care Codul Penal sau legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de libertate pana la 7 ani inclusiv sau amendă. Practic, conform reglementarilor, aministia înlatură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, în toate formele ei de participaţie penală, autori, coautori, instigator, complice şi participatie improprie.
Mai mult decat atât, documentul prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la 6 ani inclusiv, precum şi a pedepselor cu amendă, aplicate de instanţa de judecată. Tot în întregime se vor graţia şi internările într-un centru de reeducare ale minorilor dispuse de instanţele de judecată.
Pe de alta parte, nu vor beneficia de amnistie sau graţiere cei care au săvârşit următoarele infracţiuni: omor, vătămare corporală gravă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, lipsirea de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, incest, tâlhărie, înşelăciune, delapidare, ultraj, tortură, evadare, trafic de stupefiante sau falsificarea de monede sau alte valori.