Politică
Azi în Parlament – Cordoş cere explicaţii în privinţa marcării alimentelor care nu conţin E-uri
Senatorul PSD Alexandru Cordoş a adresat în şedinţa Senatului o întrebare şi o interpelare.
Interpelarea s-a referit la încadrarea comunelor în categoria Zonelor Defavorizate de Condiţii Naturale Specifice – ZDS şi i-a fost adresată lui Liviu Dragnea, viceprim-ministru şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
„În prezent, multe comune din ţară, inclusiv din judeţul Cluj, sunt încadrate în categoria Zonelor Defavorizate de Condiţii Naturale Specifice - ZDS conform Art. 20 al Regulamentului (CE) 1257/1999.
Comuna Iclod, din judeţul Cluj, nu este încadrată în ZDS deşi este învecinată cu alte două comune incluse în categoria ZDS, îndeplinind condiţiile de încadrare, situaţie similară pentru multe alte comune din ţară. În aceste condiţii, fermierii nu beneficiază de aceleaşi facilităţi în ceea ce priveşte sprijinul financiar pentru zone defavorizate şi accesarea fondurilor europene.
Stimate domnule viceprim-ministru, cunoscând preocupările dumneavoastră în rezolvarea solicitărilor provenite din teritoriu, vă rog să-mi precizaţi care este punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice referitor la această situaţie?“.
Întrebarea al cărei subiect a fost marcarea produselor româneşti cu marca CEFF i-a fost înaintată lui Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„CEFF România a lansat marca CEFF (Certified E-Friendly Food – Aliment certificat din punct de vedere al conţinutului de substanţe tip E), care atestă faptul că produsele alimentare inscripţionate cu acest logo nu conţin conservanţi, îndulcitori, coloranţi artificiali sau glutamaţi cu potenţial periculos sau controversaţi.
Marca CEFF, înregistrată la nivelul Uniunii Europene, vine în ajutorul consumatorilor care sunt interesaţi de conţinutul listelor de ingrediente si în special de conţinutul de aditivi alimentari din produsele aflate pe rafturile magazinelor.
În vederea alinierii la standardele Uniunii Europene, adoptarea de către producătorii români a inscripţionării produselor cu marca CEFF va duce la creşterea preţului de producţie cu costurile alocate acestei activităţi.
Domnule ministru, vă rog să-mi răspundeţi care este punctul de vedere al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale cu privire la găsirea unei modalităţi de susţinere a certificării CEFF?“.