monitorulcj.ro Menu
Politică

România, Bulgaria și Serbia vor forma Grupul de la Craiova, după modelul celui de la Vișegrad

România, Bulgaria și Serbia vor forma Grupul de la Craiova. Cooperarea între cele trei ţări va fi instituționalizată prin formarea unui grup asemănător celui de la Vișegrad.

Propunerea a fost formulată vineri de premierul român Victor Ponta, care i-a invitat pe omologii săi din Bulgaria și Serbia, Plamen Oreșarski și Ivica Dacic, să se întâlnească în cursul acestui an la Craiova, un oraș la distanță egală de București, Sofia și Belgrad, potrivit Agerpres.

Cei trei s-au întâlnit la Ruse, în Bulgaria, unde în cursul zilei de vineri va avea loc o ședință comună a guvernelor României și Bulgariei.