Politică
Preşedintele Ungariei vine mâine la Cluj
Preşedintele Ungariei, Ader Janos, se va afla miercuri în judeţul Cluj, urmând să viziteze Castelul Banfy din Bonţida, muzeul din satul Răscruci, iar după-amiază Cimitirul Central (Hazsongard) din Cluj-Napoca şi statuia episcopului Marton Aron din faţa Bisericii Romano – Catolice “Sfântul Mihail”.
Preşedintele Ungariei, Ader Janos, şi soţia sa, Herczegh Anita, au ajuns, luni după-amiază, într-o vizită privată în judeţul Covasna, cei doi participând, în cursul serii, la spectacolul “Hamlet” la Teatrul “Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe.
Preşedintele Ungariei şi soţia sa au fost întâmpinaţi la teatru de către directorul instituţiei, Bocsardi Laszlo, de primarul Antal Arpad, de viceprimarul Sztakics Eva şi de preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, precum şi de mai mulţi spectatori.
Spectacolul “Hamlet” al Teatrului “Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe este nominalizat la cinci premii UNITER, la spectacolul de luni seara participând şi membrii juriului UNITER, care vor decide câştigătorii premiilor ce vor fi decernate luna viitoare la Târgu Mureş.
Ader Janos vizitează astăzi la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, precum şi Muzeul “Haszmann Pal” din comuna Cernat, după care va merge în municipiul Târgu Secuiesc, unde va depune o coroană de flori la statuia lui Gabor Aron din oraş.