monitorulcj.ro Menu
Politică

Ambasadorul Ucrainei în România, nemulțumit de Victor Ponta

Ambasadorul Ucrainei în România, Excelenţa SaTeofil Bauer

Ambasadorul Ucrainei în România, Excelenţa SaTeofil Bauer, s-a arătat nemulţumit de reacţiile premierului român, Victor Ponta, în ceea ce priveşte situaţia Ucrainei.

"România a răspuns prompt tuturor aşteptărilor, inclusiv prin declaraţiile preşedintelui, prin reacţia Ministerului de Externe, prin poziţia Parlamentului, dar poate mai puţin din partea premierului”, a spus ambasaodorul ucrainean într-un interviu pentru România Liberă.

„De asemenea, ziariştii români au fost foarte eficienţi şi obiectivi când au descris ceea ce se întâmplă în Ucraina şi în jurul ei”, a adăugat ambasadorul.


Acesta a vorbit și despre sancțiunile la adresa Rusiei, pe care Ucraina le așteaptă din partea comunității internaționale.

„Nu suntem în Evul Mediu şi nu trebuie acceptat acest precedent al încălcării unui document internaţional. Sper că vor fi luate acele măsuri care să fie adecvate situaţiei. Este foarte bine că şi Bucureştiul a reacţionat, prin vocea preşedintelui Băsescu, dând nişte semnale importante, este semnificativă de asemenea şi declaraţia Parlamentului României. Astfel de reacţii au apărut în toate statele lumii civilizate, iar Rusia nu poate ignora această atitudine”, a arătat Bauer, admițând „cu părere de rău” că Occidentul se mişcă prea încet în cazul sancţiunilor privitoare la Rusia.


În ceea ce priveşte paşi de aderare la UE, Teofil Bauer a afirmat că de această dată “Ucraina nu va mai rata semnarea Acordului politic de asociere la Uniunea Europeană. „Sunt optimist că lucrurile vor merge bine, fiindcă Ucraina doar în coordonatele Uniunii Europene va putea avea un viitor”, a punctat ambasadorul.

„Semnăm acum partea politică fiindcă este un demers mai uşor, nu există din acest punct de vedere nici un fel de probleme. Partea economică rămâne pentru mai târziu, din cauza situaţiei în care ne aflăm acum, pentru că anumiţi parametri care apar în proiectul de ­asociere trebuie actualizaţi”, a mai declarat ambasadorul ucrainean.