monitorulcj.ro Menu
Politică

Au vorbit mult, au legiferat puţin

Parlamentarii clujeni sunt, la 15 luni de activitate în Legislativ, aproximativ la fel de activi ca la început.

Cât de harnici au fost parlamentarii noştri

Cum era de aşteptat, politicienii pe care clujenii i-au ales să îi reprezinte în Legislativul României stau cel mai prost la capitolul iniţiative legislative, adică exact în „punctele esenţiale“, iar cel mai bine la declaraţii şi interpelări. Pe de altă parte, parlamentarii care s-au remarcat printr-o prezență extrem de redusă la vot au încercat să compenseze cu un număr mare de luări de cuvânt, declarații politice, întrebări și interpelări, acestea din urmă reformulate, însă, deseori, în jurul acelorași teme.

Astfel, potrivit deputatdecluj.ro, cu două excepții notabile de prezență la vot sub pragul de 50%  pe care analiza statistică le-a scos la iveală, aleșii noștri au fost, în cea mai mare parte, prezenți la datorie.


Nu au chiulit prea mult

Astfel, deputații clujeni au avut, în medie, o prezență la vot de 79.41%, după cum urmează: 92.15% UDMR, 91.81% PSD, 82.49% PNL, 77.95% PC, 32.50% PD-L. În acest timp, senatorii au înregistrat o medie a prezenței la vot de 66.47%, în versiunea: 94.44% PSD, 65.40% UDMR, 64.64% PNL, 41.41% PD-L.

Media prezenței la vot a reprezentanților fiecărui partid politic la nivel de Camera Deputaților și Senat (cumulat) a fost de: 92.69% PSD, 78.92% PNL, 78.77% UDMR, 77.95% PC, 36.95% PD-L.


Nici în car, nici în căruţă, Gurzău a vorbit cel mai mult

Deputatul Adrian Gurzău este în continuare cel mai vorbăreţ dintre parlamentari. Înainte de a fi suspendat din PDL şi de a trece la PMP din cauza gafei votului dat pentru superimunitate, Gurzău a depus un număr record de interpelări şi întrebări, mai exact 166, dar a avut doar 14 propuneri legislative, stând astfel cel mai prost dintre dintre colegii săi la acest capitol.

La polul opus, cele mai multe propuneri legislative le-a avut deputatul traseist Mircea Irimie (Partidul Conservator), 40 la număr, urmat de colegul său „certat“ acum cu ANI, Ioan Moldovan, cu 34 propuneri. Social democratul Cornel Itu a stat şi el binişor în ce priveşte propunerile legislative (33).


Zlati, 0 interpelări şi întrebări

Ca acum câteva luni, liberalii au fost cei mai tăcuţi. Astfel, deputatul Radu Zlati nu a avut nicio interpelare, iar Steluţa Cătăniciu - una singură, în cele 15 luni de la preluarea mandatelor, mai artă site-ul deputatdecluj.ro. Totuşi Zlati a luat cuvântul de 26 de ori, iar Cătăniciu de 13 ori. De asemenea, Steluţa Cătăniciu a avut 20 de propuneri legislative, iar Zlati 23.

Laszlo, senatorul timid

În ceea ce îi priveşte pe senatori, social democratul Alexandru Cordoş a avut cele mai multe propuneri legislative (35), iar cele mai puţine udemeristul Laszlo Attila (12).


În schimb, democrat liberalul Alin Tişe a vorbit cel mai mult dintre senatorii clujeni, având cele mai multe întrebări şi interpelări (126). Nu a stat la fel de bine în ce priveşte propunerile legislative, în total 23.

De asemenea, Cordoş a avut şi cele mai multe luări de cuvânt în plen, 87 la număr, urmat de Alin Tişe (60).


La polul opus s-a aflat Laslzo Attila cu o singură interpelare şi nicio declaraţie politică. Senatorul a luat totuşi cuvântul de şapte ori.

Ce au vizat iniţiativele parlamentarilor

Studiul mai arată că parlamentarii PSD sunt preocupați, în special, de protecția socială, sănătate, educație și de crearea de noi locuri de muncă, iar cei ai PNL sunt interesați de finanțe, cultură, protecția socială și de domeniul sănătății. Parlamentarii PDL sunt preocupați de mediul de afaceri și administrația public, iar cei din PC au iniţiat cu precădere proiecte legislative în domeniul educației și protecției sociale. Aleşii UDMR au ca principale zone de interes: domeniul public, discriminarea, petițiile, sănătatea și organizarea referendum-ului.