monitorulcj.ro Menu
Politică

Dezbatere Monitorul de Cluj- Şi politica are nevoie de reformă

Monica Macovei

Un proiect de lege propus de europarlamentarul Monica Macovei ar putea deschide drumul societăţii civile spre politică.

Dacă până acum înfiinţarea unui partid politic necesita existenţa a 25.000 de membri fondatori, lucrurile s-ar putea schimba dacă proiectul de lege propus de europarlamentarul PDL Monica Macovei va fi adoptat de Parlament.

Iniţiativa care vizează reducerea numărului de membri la 500, din 10 judeţe, se află în prezent la Camera Deputaţilor după care va ajunge şi la Senat. 


Noi, ca Federaţia Rusă

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte numărul de membri necesar pentru înfiinţarea unui partid, în alte ţări fiind suficiente 300, 400 sau 1000 de persoane.

Zilele trecute, Macovei argumenta că partidele trebuie să convingă prin ideile pe care le promovează, indiferent de numărul de membri. „Dacă ești bun, poți să fii alcătuit din 3 oameni, la început poți să fii 1, poți să fii 2, poți să fii 3. Dacă oamenii cred în ceea ce spui, ești convingător, atunci o să câștigi. Pentru că la 25.000 de membri în 18 județe, vă dați seama, e gata făcută rețeaua de partid. Și practic a fost un monopol al partidelor din '90 încoace cu această cerință. Trebuie să vă spun că numai ruşii mai au așa. Federația Rusă: 40.000 de oameni“, a explicat zilele trecute, Monica Macovei.


Semnatari şi de la Cluj

Iniţiativa Monicăi Macovei este semnată şi de democrat liberali clujeni, senatorul Alin Tişe fiind unul dintre aceştia. „Sunt co-semnatar la acest proiect, care acum este la Cameră şi urmează să ajungă şi în Senat. Legislaţia trebuie să îi ajute pe oameni, lucrurile trebuie simplificate, potrivit dreptului de asociere. Practic e vorba de o reformă în viaţa politică, o liberalizare a vieţii politice. În ce priveşte susţinerea partidelor, nu cred că un partid cum este PSD ar susţine vreodată un asemenea proiect, ar fi contrar firii lor. PSD este un partid foarte mare care îşi doreşte să controleze tot, o asemenea iniţiativă nu ar fi în avantajul social democraţilor“, a declarat senatorul clujean.

Partidele, ca ciupercile după ploaie

În tabăra liberalilor proiectul nu este văzut cu ochi buni şi nu va avea parte de votul acestora. Ei argumentează că numărul de 25.000 de persoane necesar pentru ca un partid să fie înfiinţat este bine gândit, pentru că altfel, partidele vor apărea ca ciupercile după ploaie. „S-a stabilit ca numărul să fie acesta tocmai pentru că după 90 partidele apăreau ca ciupercile după ploaie, iar a înfiinţa un partid devenise un fel de bussines. Este o aberaţie această propunere, eu nu o voi susţine“, a declarat senatorul PNL de Cluj Marius Nicoară.


Ce spune dreptul de asociere

Articolul 40 , Dreptul de asociere, din Constituţia României spune că:

Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.


Dezbatere organizată de Monitorul de Cluj

Pornind de la acest proiect, Monitorul de Cluj demarează o dezbatere publică pe tema liberalizării vieții politice, a accesului cetățenilor la scena politică. „Până unde merge libertatea de asociere?“ sau „Cum reglementăm înființarea de noi partide politice?“ sunt câteva dintre întrebările cărora, alături de analişti şi politicieni, vom încerca să le găsim răpunsuri.