monitorulcj.ro Menu
Politică

În Floreşti, autostrada de campanie PSD Cluj a fost DATĂ JOS. Primarul liberal Horia Şulea: Nu am nicio obligaţie faţă de ei

PSD Cluj a montat două panouri publicitare la intrarea în Cluj-Napoca prin care îi informează pe şoferi că "Guvernul Ponta a inaugurat 280 de km de autostradă". În realitate, în ultimii doi ani s-au dat în folosinţă în România doar 258 de kilometri de autostrăzi. PSD Cluj a montat un asemenea panou şi la intrarea în Floreşti, dar a fost înlăturat imediat din dispoziţia primarului liberal Horia Şulea.

"Drum Bun! Guvernul Ponta a inaugurat 280 de km de autostradă, 153 în Transilvania", sunt informaţi  şoferii care ajung la Cluj-Napoca dinspre Turda pe DN1 E60. Mesajul, scris pe fond roşu, apare pe o pancartă cu sigla PSD ce tronează la marginea drumului şi reprezintă, după cum spun oficialii partidului "o perspectivă" a celor pregătite de Guvernul Ponta pentru români.

Un astfel de panou este instalat şi la ieşirea din Cluj-Napoca înspre Apahida, iar reprezentanţii PSD Cluj au instalat acelaşi panou şi la intrarea în comuna Floreşti, condusă de primarul liberal Horia Şulea. Acesta nu a fost impresionat de gestul social democraţilor şi a amendat firma care a instalat panoul şi a dispus scoaterea lui.


Guvernele Ponta au tăiat din mai 2012 şi până la finalul lui 2013, panglici pentru mai multe autostrăzi şi centuri cu regim de autostradă, dar PSD se laudă cu mai mulţi kilometri de drum decât au fost construiţi de fapt.

„În momentul în care au pus bannerul respectiv m-am dus la proprietarul panoului şi i-am tras o amendă. Prin intermediul proprietarului panoului am aflat cine e proprietarul bannerului şi cine a fost firma căreia i s-a comandat să se pună acel banner acolo. Firma într-adevăr era din Floreşti şi am amendat-o cu 2500 de lei. Şi am dispus ridicarea panoului, conform legii electorale este campanie electorală în afara perioadei de campanie. Am sesizat Biroul Electoral Permanent”, a declarat Şulea.


Replici ironice

Şulea a mai precizat că imediat după ce a amendat firma a primit un telefon de la preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, care l-a felicitat.

„M-a sunat Remus Lăpuşan să mă felicite pentru operativitate. Şi eu l-am felicitat pentru inventivitate. Nu am nicio obligaţie faţă de ei motiv pentru care am acţionat aşa din prima. Şi-au amplasat panoul vis a vis de sediul PNL, ostentativ. Au venit şi au plătit amenda. Proprietarii panourilor au obligaţia să plătească o taxă anuală de publicitate, pot să pună ce vor ei dar în cadru legal. Aici m-am sesizat că era o oarecare campanie mascată în afara perioadei de campanie electorală. Am zis că nu dă bine în peisaj nicicum”, a conchis Şulea.


Practic, lungimea totală a autostrăzilor inaugurate pe parcursul ultimilor doi ani este mai mică de 260 de kilometri, potrivit calculelor gândul realizate pe baza datelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), deci cu zeci de kilometri în minus faţă de cifra anunţată pe afişul electoral.

Un alt mesaj folosit de PSD pentru a se promova la marginea drumului este şi alocarea de fonduri pentru construcţia Autostrăzii Transilvania. "Susţinem Autostrada Transilvania, guvernul alocând 55 milioane de euro în 2014 pentru acest obiectiv", scrie pe un panou publicitar similar, montat la o altă intrare în acelaşi municipiu.


Reprezentanţii partidului neagă însă acuzele potrivit cărora, prin pancartele de la Cluj, au furat startul campaniei electorale pentru europarlamentare.

"Este o campanie de informare asupra investiţiilor Guvernului Ponta în zona Transilvaniei şi nu are nicio legătură cu campania electorală propriu-zisă, care va începe cu o lună înainte de alegeri", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horia Nasra.


Au schimbat panourile

La intrarea în Cluj-Napoca dinspre Turda PSD Cluj a schimbat panourile. În locul panoului cu Autostrada Transilvania, reprezentanţii PSD Cluj au instalat un altul cu următorul mesaj “Guvernul Ponta a crescut rata de absorbţie a fondurilor europene de peste patru ori”.