monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc despre Ponta şi Dragnea: Caraghioşi! Le mai lipsea o găleţică şi o lopăţică

Fostul premier, Emil Boc i-a ironizat pe Victor Ponta şi pe Liviu Dragnea care au mers în vizită în zonele inundate plimbându-se într-o barcă împinsă de pompieri.

Emil Boc

Emil Boc consideră plimbarea celor doi şefi de govern prin satele indundate din Teleorman drept o gafă şi îi consideră caraghioşi pe Victor Ponta şi Liviu Dragnea. “Din ce am văzut chestia cu bărcuţa de ieri, îmi aminteam de când eram la mare cu copiii, îi urcam în bărcuţă şi îi plimbam pe mal în apa până la piciorul broaştei. De data asta a fost la nivel guvernamental când miniştrii se urcă într-o bărcuţă în apă până la piciorul broaştei şi trag pompierii bărcuţa. Caraghioşi, ce să vă spun? Asta arată nivelul de înţelegere al guvernului României”, a comentat Emil Boc, în timpul unei conferinţe de presă.

Fostul premier a mai spus că le mai lipsea găleţica şi lopăţica pentru că atunci era complet peisajul.


Potrivit lui Emil Boc, actualul guvern nu face altceva decât să trăiască de pe urma reformelor fostului guvern. “Acest guvern din nefericire doar administrează prost ţara în loc să guverneze. A guverna înseamnă să îţi asumi măsuri care să schimbe lucrurile care nu merg bine, cum ar fi de exemplu reforma sănătăţii care era atât de aşteptată şi de necesară şi care ne costă în fiecare zi vieţi. Apoi, reforma care vizează descentralizarea, regionalizarea, reforma constituţională. În rest, nu fac decât să trăiască în continuare de pe urma reformelor structurale din perioada anterioară. Nu poate fi o ţară guvernată la infinit prin televizor”, a spus Boc.