monitorulcj.ro Menu
Politică

Victor Ponta își suspendă campania electorală din cauza inundațiilor

Premierul Victor Ponta a declarat luni că își suspendă campania electorală până la rezolvarea problemelor legate de inundațiile care au afectat țara în ultimele zile.

"Cel puţin câteva zile, până când toată situaţia produsă de intemperii va intra în normal, şi eu şi ceilalţi miniştri care avem responsabilităţi vom suspenda campania electorală. O să plec împreună cu vicepremierul Dragnea în Mehedinţi. De la Bucureşti, vicepremierul Oprea e cel care coordonează activitatea în toată ţara", a precizat Ponta.

Potrivit lui Ponta, campania electorală va fi reluată după ce toate măsurile pentru înlăturarea efectelor intemperiilor vor fi fost luate.

"Atât timp cât vor fi intemperii, campania electorală o las pentru alţii şi miniştrii care au responsabilităţi mă vor însoţi, se vor ocupa în special de acest lucru", a spus Ponta.

El a arătat că nu va putea să meargă în toate zonele inundate.

"Nici nu e nevoie de mine personal în toate aceste zone. O să merg la Drobeta Turnu Severin pentru că aceea este zona, Gorj, Caraş, Mehedinţi şi Dolj, mai puternic afectată, doar ca să aflu dacă e nevoie imediat de un sprijin concret pentru perioada imediat următoare, după care vicepremierul Dragnea se va ocupa şi va coordona activităţile în teritoriu", a precizat Ponta.