monitorulcj.ro Menu
Politică

PSD îşi vâră coada în “bătălia” pentru şefia PDL

Sub conducerea lui Vasile Blaga, PDL ar putea avea o “relaţie normală” cu PSD, este de părere liderul social-democraţilor, Victor Ponta.

“Bătălia” din PDL depăşeşte graniţele partidului. Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi-a manifestat susţinerea pentru Vasile Blaga.

 

Ponta a declarat ieri că USL nu ar face o alianţă cu un PDL condus de Vasile Blaga, dar ar putea exista “o relaţie normală între putere şi opoziţie”.

 

La Cluj, vorbele lui Ponta prind, social-democraţii declarând că Blaga “ar mai putea face câte ceva pentru ţară şi pentru propriul partid”, dacă ar prelua conducerea PDL, iar relaţia Putere-Opoziţie ar deveni firească, la nivel local şi parlamentar.

Liderul social-democraţilor clujeni, Remus Lăpuşan, este de părere că o “relaţie firească” între cele două partide ar însemna o mai bună colaborare la nivel local şi parlamentar.

“PDL este condus de Traian Băsescu, lucrurile se văd dintr-o singură direcţie. Acum nu putem avea o relaţie normală Putere-Opoziţie, cu actuala conducere a PDL”, a explicat Lăpuşan pentru monitorul.

“Singura speranţă a lui Ponta este că, sub conducerea lui Blaga, relaţia dintre Putere şi Opoziţie, la nivel parlamentar şi local, ar putea fi normală”, a declarat Valentin Cuibus, consilier judeţean şi fost preşedinte al organizaţiei clujene a PSD.

În replică, Daniel Buda şi Petru Călian îl îndeamnă pe Ponta să se uite în propria ogradă. Cei doi parlamentari democrat-liberali susţin că declaraţiile lui Victor Ponta arată preferinţele lui şi felul în care se poziţionează PSD faţă de alegerile din PDL. Deputaţii Daniel Buda şi Petru Călian consideră că Ponta nu are o relaţie normală nici măcar cu colegii săi de partid. “Nu doresc să comentez poziţionarea lui Ponta faţă de alegerile din PDL. (…) Ponta nu are o relaţie firească nici cu PSD. Sigur că adversarul principal (al PDL – n.r.) rămâne PSD, dar mai ales USL”, a declarat pentru monitorul preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda.

“Ponta se ocupă în ultima vreme de PDL…Ar trebui să fie preocupat de PSD. Declaraţiile lui intoxică opinia publică”, a adăugat şi Petru Călian.

 

Ponta vrea “relaţii normale” cu PDL

“Există două variante pe care membrii PDL le au în faţă la Congresul din 14 mai. Varianta în care pot să aleagă o conducere de partid, şi aici e vorba categoric de Vasile Blaga, cu care USL nu o să facă alianţe, dar cu care USL poate să aibă o relaţie normală între putere şi opoziţie”, a declarat Victor Ponta, citat de RFI.

În replică, secretarul general al PDL, Vasile Blaga. susţine că adversarii săi sunt, de fapt chiar Victor Ponta şi Crin Antonescu.

“Victor Ponta joacă un joc murdar şi nu am deloc încredere în declaraţiile pe care le face. Să fie foarte clar: PSD este adversarul principal şi istoria politică a 20 de ani a domnului Blaga şi istoria mea de zece ani a demonstrat că întotdeauna i-am considerat adversari şi niciodată parteneri”, a adăugat, la rândul său, şi vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu.