monitorulcj.ro Menu
Politică

Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs, investigat pentru spionarea UE în favoarea Rusiei

Biroul Procurorului-şef al Ungariei a anunţat că a cerut preşedintelui Parlamentului European (PE) să ridice imunitatea parlamentară a eurodeputatului Jobbik Bela Kovacs, suspectat că spionează instituţii europene în favoarea Rusiei, potrivit ziarului Magyar Nemzet.

Un purtător de cuvânt al Biroului, Geza Fazekas, a declarat pentru ziar, citând surse anonime, că Biroul pentru Protecţia Constituţiei a întocmit un dosar pe numele deputatului european Bela Kovacs pentru spionarea instituţiilor europene.

Kovacs este acuzat de faptul că ar conspira împreună cu diplomaţi din Rusia, călătorind la Moscova lunar.


Soţia sa are dublă cetăţenie ruso-austraică şi ar fi lucrat pentru KGB, potrivit ziarului.

Biroul Central al Procurorului-şef a demarat o investigaţie cu privire la comiterea unor infracţiuni pasibile de o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între doi şi opt ani, a precizat Fazekas.


El a adăugat că acest caz este "clasificat" şi nu poate dezvălui informaţii suplimentare.