monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce a provocat Tăriceanu prin întoarcerea în PNL?

Anunţul lui Călin Popescu Tăriceanu privind reînscrierea în PNL a provocat o serie de reacţii în partid, liberalii taxând gestul fostului premier.

Joi, preşedintele Senatului s-a aflat la o manifestare de susţinere a candidaturii lui Ovidiu Silaghi (plecat din PNL la PSD), care participă la alegerile parlamentare anticipate organizate în câteva colegii.

O diversiune a PSD?

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a precizat că preşedintele interimar al organizaţiei judeţene Satu Mare, Virgil Enătescu, „nu l-a invitat şi nu acceptă primirea lui Tăriceanu în PNL".

De altfel, ea a denunţat o campanie „mincinoasă“ susţinută de PSD, bazată pe idea că USL ar trăi, şi a apreciat că „l-or fi invitat apropiaţi ai PSD" să revină în rândul liberalilor, fiind şi o acţiune diversionistă a PSD, care intenţionează să mascheze citirea în plenul Parlamentului a moţiunii de cenzură.

Cristina Pocora l-a mai acuzat pe Tăriceanu că, în loc să conducă sedinţa reunită a celor două camere în care se citeşte moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ponta, preşedintele Senatului „e cu prietenii cine ştie pe unde".


Iniţial, intrebat despre acest anunt, şi Crin Antonescu a răspuns că „nu este exclus", în condiţiile în care sunt „foarte mulţi oameni care se reînscriu în PNL". „Este posibil ca domnul Tăriceanu să fi înţeles poziţia jenantă în care se află, oricum este într-o poziţie jenantă", a adăugat acesta.

Preşedintele liberalilor a precizat că mai există un caz similar la Slatina, când un membru al partidului, plecat în urma cu trei luni, „şi-a dat seama că a luat-o pe căi greşite" şi a decis să se reînscrie în PNL.
Ulterior, la o oră după aceste declaraţii, Crin Antonescu a declarat că PNL „nu are nevoie de un fugar decăzut, de o slugă a PSD“ şi că nu îi e frică de un Congres al partidului.

Petran: „Ponta s-a folosit de un om bătrân!“

De la Cluj, preşedintele organizaţiei municipale,, Ioan Petran, îi transmite lui Tăriceanu „să se ducă învârtindu-se“. „Un puşcăriaş şi un trădător îl invită la PNL… Ponta s-a folosit de un om bătrân, pentru că Tăriceanu asta este. Este clar o diversiune a lui Ponta, Tăriceanu să se ducă învârtindu-se“, a spus Petran.


Uioreanu: „A făcut o prostie când a demisionat“

În opinia liderului PNL Cluj, Horea Uioreanu, pe de altă parte, Tăriceanu a realizat că a făcut o prostie când a demisonat, în urmă cu câteva luni. „Din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă această reîntoarcere a lui Tăriceanu, dacă îl primeşte şi organizaţia. A făcut o prostie de la început, prin acea demisie, poate că acum a realizat ce a făcut“, a comentat şi liderul PNL Cluj, Horea Uioreanu.