monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: Opţiunea României pentru comisar rămâne Cioloş; portofoliul Agriculturii-extrem de disputat

sursa foto: nasultv.ro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, înainte de plecarea la dineul de lucru al membrilor Consiliului European, că opţiunea României pentru viitoarea Comisie rămâne Dacian Cioloş la Agricultură, precizând că acest portofoliu a fost întotdeauna unul extrem de disputat.

Şeful statului a precizat că la dineul şefilor de stat şi de guvern din Consiliul European nu se va desemna preşedintele Comisiei Europene, ci doar se va lansa "un proces de reflecţie".

Totodată, Traian Băsescu a spus că nu este momentul discuţiilor privind comisarul din partea României.


"Văd că este o agitaţie extraordinară cu comisarul. Nu este momentul, ceea ce nu înseamnă că nu este momentul diplomatic al discuţiilor care trebuie făcute de la guvern la guvern. În ceea ce priveşte poziţionarea României în vederea obţinerii unui portofoliu convenabil, sigur opţiunea noastră rămâne continuarea cu Dacian Cioloş la Agricultură, dar nu suntem singuri pe lume şi portofoliul Agriculturii este extrem de disputat întotdeauna", a subliniat preşedintele Traian Băsescu, în cadrul unei declaraţii făcute marţi la Aeroporul Henri Coandă, înainte de plecarea la Bruxelles, unde va participa la summit-ul PPE şi la Dineul de lucru separat al şefilor de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că tema viitorului comisar european pe care România îl va avea a fost discutată în cursul zilei în coaliţia de guvernare, el arătând că opţiunea principală pentru România este de a păstra portofoliul Agriculturii, dacă este posibil.


Întrebat dacă marţi, în discuţiile cu colegii socialişti din PES, va discuta şi despre opţiunea României pentru un anume portofoliu din CE, Ponta a răspuns: "Da, am discutat azi în coaliţia de guvernare din care fac parte USD, UDMR, şi era şi domnul Tăriceanu acolo, şi opţiunea principală pentru România este de a păsra portofoliul Agriculturii, dacă este posibil".

"Dacă nu, sigur, trebuie să discutăm de un alt portofoliu important", a spus Ponta.