Politică
Se conturează alianţa „anti-PSD“
Rezultatele slabe de la alegerile europarlamentare i-au „scuturat“ pe liderii dreptei, care se gândesc acum la unificare pentru scrutinul din noiembrie.
Liderii PDL s-au întâlnit marţi, într-o şedinţă informală, pentru a discuta despre unificarea dreptei, într-o alianţă cu PNL. Întâlnirea vine după ce luni liberalii au votat afilierea la grupul PPE. Astfel, se pare că PDL nu se va opune aderării liberalilor la grupul popularilor europeni.
De altfel, PDL şi PNL vor avea, miercuri, o primă rundă de negocieri pentru unificarea forţelor de dreapta.
Fuziune sau alianţă
Liberalii de la Cluj arată că va trebui găsită o soluţie, fie ea alianţă fie fuziune, pentru că până la urmă PNL şi PDL sunt în aceeaşi familie ideologică. „Pentru prezidenţiale trebuie să avem un candidat, sprijinit în turul 2, cel târziu. Pentru că s-a văzut, PSD scade, este în jurul a 30 de procente deja, au ajuns sub 40%, după cum au arătat şi rezultatele de la alegeri. Cred că la această unificare a dreptei ar trebui să participe toate partidele de dreapta, şi cele mici“, a declarat preşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu.
Democrat liberalii vorbesc despre alianţă
Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, spune că unificarea dreptei este necesară, sub forma unei alianţe, fiind de altfel, „singura alternativă pentru a bate PSD-ul lui Ponta“.
„Unificarea dreptei este necesară în primul rând între PNL şi PDL, sub forma unei alianţe, urmând ca apoi să participe şi la acest proiect şi celelalte partide de dreapta“, a declarat liderul PDL Cluj, Daniel Buda.
Senatorul şi totodată, vicepreşedintele la nivel naţional al PDL, Alin Tişe, spune, la rândul său, că „PDL a fost mereu pentru construirea unui pol de dreapta, şi există această şansă să se creeze o construcţie ai cărei piloni să fie PNL şi PDL. Iar dacă există interes şi din partea altor formaţiuni de dreapta, PMP, FC, PNŢ să participe şi ele la acest proiect politic“.
Liderii dreptei personalizează proiectul politic!
Sociologul clujean, Ioan Hosu, atrage atenţia asupra procentelor pe care le-a pierdut PSD la alegerile europarlamentare, comparativ cu cele din timpul campaniei electorale. De acest lucru trebuie să profite partidele de dreapta, iar liderii acestora să nu personalizeze proiectul unificării, arată Hosu. „Interesant este că PSD a scăzut sub 40%, iar această cifră cu 3 în faţă, adică 30% inspiră sau ar trebui să inspire partidele de dreapta să se unească. Însă unificarea dreptei nu ar trebui să fie făcută prin voci precum Udrea, Antonescu sau personaje similare precum Blaga şi Antonescu. În acest moment liderii formaţiunilor de dreapta trebuie să găsească o platformă de negociere comună, altfel dreapta încetează să existe. Oamenii aceştia personalizează proiectul politic“, a comentat sociologul clujean.