monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc felicită UDMR şi PNL. Află care este motivul

Fostul preşedinte PDL, Emil Boc a recunoscut că democrat liberalii au obţinut un scor modest la Cluj, la alegerile europarlamentare.

Emil Boc

Emil Boc a declarat, miercuri, că se va face o analiză în partid pentru a decide ce se va face în viitorul apropiat după ce rezultatele la alegeri au fost modeste pentru PDL. “Este un rezultat modest. Cât am putut, cu colegii noştri, ne-am implicat”, a spus Boc.

Întrebat de jurnalişti ce ar trebui să urmeze după rezultatele modeste, fostul preşedinte PDL a răspuns că analiza se va face “în partid, nu cu presa”. “Rezultatul este oricum modest chiar dacă este cu 4 procente peste media partidului pe ţară, dar faţă de ceea ce speram eu, este un rezultat modest”, a precizat fostul preşedinte al PDL.


Pe de altă parte, Boc a felicitat UDMR şi PNL. “UDMR merită felicitări pentru mobilizare ceea ce i-a adus şi un scor foarte bun inclusiv în judeţul Cluj. Şi aş felicita PNL-ul, nu neapărat pentru rezultate care oricum şi la ei sunt modeste, ci pentru faptul că au refuzat să se vândă pe un pumn de arginţi PSD-ului şi lui Tăriceanu. Acest lucru merită apreciat pentru un partid istoric”, a comentat Boc. 

Întrebat dacă ar fi de acord cu o alianţă cu PNL-ul din care să fie exclus PMP, fostul preşedinte al democrat liberalilor a spus că discuţiile trebuie să înceapă de la principii şi nu de la persoane. “Dreapta trebuie să aibă înţelepciunea ca treptat să ajungă la un singur candidat şi să înceapă discuţiile, dar nu de la persoane ci de la principii. Dacă vor începe cu persoanele, unificarea dreptei se va bloca, dacă vor începe de la principii vom avea şansa să avem un singur candidat şi să batem PSD. Până la urmă, aceste alegeri ne arată un lucru: PSD-ul poate fi bătut. Rezervorul lor de creştere se cam limitează în 37-40%”, a declarat Boc.


PDL a obţinut, în Cluj, la europarlamentare 16%. Daniel Buda a fost candidatul PDL Cluj la europarlamentare.