monitorulcj.ro Menu
Politică

150 de ani de la înfiinţarea Senatului: DECLARAŢIILE politicienilor

Senatul României a început, marţi, şedinţa solemnă consacrată aniversării a 150 de ani de la înfiinţare, la care participă foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, dar la care lipseşte preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, care nu a fost invitat de preşedintele Senatului.

Declaraţiiile politicienilor

Iliescu: M-am opus intenţiei unora de a desfiinţa Senatul; democraţia nu e S.A. sau SRL


Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, la şedinţa solemnă dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului, că s-a opus intenţiei unora din clasa politică şi din societatea civilă de a desfiinţa Senatul, el arătând că democraţia nu e societate pe acţiuni sau SRL.

”M-am opus şi mă opun intenţiei unora din clasa politică şi din societatea civilă de a desfiinţa Senatul, sub pretextul eficientizării sistemului. Democraţia nu este o societate pe acţiuni, nu o poţi analiza aşa cum faci cu un SRL. Beneficiile ei sunt altele şi ţin de exerciţiul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de suveranitatea poporului”, a spus Iliescu.


Tăriceanu Un amplu apart de propagandă a fost activat pentru desfiinţarea senatului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a condamnat, marţi, la şedinţa solemnă prin care se celebrează 150 de ani de la înfiinţarea acestei Camere, tentativa de desfiinţare a Senatului şi campania mediatică ”de un populism strident” făcută în acest sens.


”Regret profund că, în ultimii ani, a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului. În acest scop a fost activat un amplu aparat de propagandă, care făcea abstracţie de interesul naţional, de experienţa istorică a statului român şi de opiniile specialiştilor români şi străini. O campanie mediatică de un populism strident, instrumentalizând o cunoaştere încă precară a tradiţiilor naţionale din partea unei părţi a cetăţenilor, a culminat, în 2009, cu un referendum pentru desfiinţarea Senatului”, a spus el.

La evenimentul aniversar participă foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, premierul Victor Ponta, reprezentanţi ai Executivului, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, foştii preşedinţi ai Senatului, conducători ai principalelor instituţii ale statului, membrii Curţii Constituţionale, Patriarhul Daniel, Principesa Margareta, precum şi membri ai corpului diplomatic.


La acest eveniment solemn va lipsi preşedintele României, Traian Băsescu, după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că nu l-a invitat pe şeful statului. Motivul invocat de Tăriceanu a fost că nu doreşte să creeze ”un moment penibil”, având în vedere că şeful statului a militat constant pentru Parlament unicameral, deci, implicit, pentru desfiinţarea Senatului.

Conducerea Senatului a hotărât, luni, că decizia privind invitarea preşedintelui Traian Băsescu la aniversarea Senatului revine exclusiv preşedintelui acestui for legislativ, Călin Popescu Tăriceanu, care, de altfel, a reiterat decizia sa de a nu-l invita pe şeful statului.