monitorulcj.ro Menu
Politică

Liberalii clujeni se pregătesc de congres

La congresul liberalilor de la sfârşitul acestei săptămâni, PNL Cluj va avea aproape 40 de reprezentanţi.

Liberalii clujeni sunt în toiul pregătirlor pentru congresul care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. Ei au ales deja ca la evenimentul care se va desfăşura vineri şi sâmbătă să participe 27 de delegaţi şi încă şapte de drept, mai exact un senator, patru deputaţi, un europarlamentar şi preşedintele Organizaţiei de Tineret a PNL Cluj.

Nicoară, susţinut pentru funcţia de vicepreşedinte

Delegaţia Permanentă a PNL Cluj a decis încă de acum două săptămâni, susţinerea lui Klaus Iohannis la Congresul PNL de la sfârşitul lunii iunie pentru a candida la funcţia de preşedinte al României, iar senatorului Marius Nicoară să îi fie acordat un vot de încredere pentru a fi ales vicepreşedinte al PNL.


Secretarul general al PNL Cluj Mihai Seplecan completează acum că la Congresul PNL toate forurile de conducere vor fi foarte bine reprezentate. „Cei care vor participa la congres au fost aleşi într-o delegaţie permanentă, în funcţie de rezultatele de la alegeri. Vor fi reprezentate foarte bine toate forurile de conducere ale partidului.  Susţinerea lui Marius Nicoară pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului este un lucru bun atât pentru PNL Cluj şi pentru clujeni, cât şi la nivel naţional, astfel încât la o eventuală guvernare să obţină o funcţie de ministru, după întreaga sa activitate politică şi administrativă la nivel judeţean“, a declarat Seplecan, care anunţă şi că va candida pentru funcţia de preşedinte la nivel de judeţ, atunci când vor fi organizate alegeri.

În ceea ce priveşte scandalurile de corupţie din ultima vreme, şi unele demisii la nivelul organizaţiei locale, Seplecan spune: „Nu ştiu ce se va decide sau dacă se va decide ceva în privinţa lui Uioreanu acum. Suntem alături de el moral şi sufleteşte şi nu ne dezicem de el, cum mulţi alţii de la alte partide, atunci când Horea Uioreanu era în funcţie de conducere îl periau, iar azi îl denigrează“.


Vă reamintim, Klaus Iohannis este preşedinte în exerciţiu al PNL după ce Crin Antonescu a demisionat, el preluând atribuţiile, în calitate de prim-vicepreşedinte, în conformitate cu statutul partidului. Iohannis şi-a anunţat candidatura pentru poziţia de preşedinte al PNL şi a spus că „daca i se va cere", este „dispus" să candideze şi la preşedinţia României, la alegerile care au loc în luna noiembrie.