Politică
Fonduri europene pentru pieţele de cartier
Primăria clujeană se va putea baza şi pe fondurile europene pentru dezvoltarea reţelei de pieţe de fructe şi legume de către producătorii locali.
Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, s-a întâlnit cu primarul Clujului, Sorin Apostu, cu care a discutat despre posibilitatea alocării de bani europeni pentru finanţarea construirii de pieţe pentru producători. Iniţiativa ar putea fi pusă în practică în următorii ani.
Comisarul european Dacian Cioloş s-a arătat plăcut surprins de iniţiativele Primăriei clujene în vederea sprijinirii producătorilor locali, pe care le consideră modele de urmat. El a apreciat promovarea producătorilor în pieţele construite de municipalitate, notarea provenienţei legumelor şi fructelor, precum şi instituirea unor preţuri maximale, care să favorizeze atât cumpărătorii, cât şi producătorii locali.
„Cred că dezvoltarea agriculturii locale se poate face mai bine prin implicarea primăriilor, prin comerţ de produse proaspete, unde poate să existe un contact între consumator şi producător. Am aflat cu plăcută surprindere că idei despre care am avut ocazia să discutăm mai demult se materializează şi încep să dea rezultate - pieţe locale care sunt deschise producătorilor şi care permit cumpărătorului să achiziţioneze produse proaspecte şi la un preţ rezonabil. Cred că toate acestea joacă un rol esenţial în viitor în dezvoltarea producţiei locale şi valorificarea pe piaţă a producătorilor mici şi mijlocii. Acest exemplu este de urmat, cu atât mai mult cu cât în viitoarea politică comună intenţia mea este să promovăm şi să susţinem financiar astfel de iniţiative, atât pentru micii producători, cât şi pentru ca primăriile să se implice mai mult în investiţiile de infrastructură de comercializare pentru astfel de produse”, a declarat Cioloş în urma întâlnirii cu primarul Sorin Apostu.
La rândul său, primarul Clujului a dezvăluit că are în plan amenajarea unei pieţe destinate producătorilor locali într-o zonă aglomerată din cartierul Mănăştur.”Mă bucur să aud că în curând vom avea la dispoziţie şi fonduri europene pentru construirea unor astfel de pieţe”, a menţionat Apostu, fără a dat mai multe amănunte despre viitoarea piaţă.
Cioloş susţine Clujul să devină Capitală Culturală Europeană în 2020
Un alt subiect atins în discuţia pe care primarul Sorin Apostu a avut-o cu Dacian Cioloş a a fost susţinerea candidaturii municipiului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2020. „E important să urmărim acest proces îndeaproape şi, în măsura în care voi putea, voi susţine astfel de iniţiative, unde ştiu că domnul primar este foarte activ. Deocamdată primul pas este ca România să obţină locul în 2020”, a precizat Dacian Cioloş.