monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: Am semne de întrebare legat de reducerea CAS, chem Guvernul la consultări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a primit la promulgarea legea privind diminuarea CAS şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, precizând că în aceste condiţii invită Guvernul la consultări.

sursa foto rfi.ro

El a spus că nu va promulga legea până nu va avea o discuţie serioasă cu Guvernul despre sursele din care va fi suportată reducerea CAS. "Problema este dacă nu punem în risc stabilitatea fiscal-bugetară a ţării şi, în lipsa unor măsuri convingătoare, această măsură pune sub risc acordul cu FMI şi stabilitatea fiscală şi bugetară a ţării", a spus preşedintele.

Şeful statului a mai spus că este de părere că Guvernul are ca ţintă acoperirea deficitului rezultat prin micşorarea CAS prin creşterea taxei pe proprietate de 2-3 ori.


"Sunt îngrijorat cu privire la efectul promulgării acestei legi de reducere a CAS şi, din acest motiv, voi uza de articolul 86 din Constituţie şi voi invita Guvernul la consultări, articolul spune că preşedintele poate consulta Guvernul în probleme urgente sau probleme de importanţă deosebită", a spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a primit spre promulgare legea de reducere a CAS şi, în condiţiile în care este un adept al reducererii fiscalităţii, are mari semne de întrebare asupra oportunităţii acestei măsuri.


Şeful statului a precizat că oportunitatea este legată de realitatea fondului de pensii.

"În momentul de faţă, avem un deficit pentru anul acesta la fondul de pensii de 12,5 miliarde de lei. Reducerea cu 5% a CAS la societăţi adaugă la deficitul de 12,5 miliarde încă 5 până la 5,5 miliarde de lei", a menţionat Traian Băsescu, adăugând că evaluarea Preşedinţiei este de 5 miliarde, iar cea a Consiliului Fiscal este de 5,5 miliarde, deficit suplimentar la fondul de pensii.


Potrivit lui Băsescu, aceasta ar însemna un deficit la fondul de pensii de 18 miliarde de lei.

El a a mai arătat că legea nu propune reducerea CAS la salariaţi, ci la societăţi, deci salariaţii nu au niciun avantaj.


"Îmi este greu să îmi imaginez modul în care va fi compensată creşterea deficitului fondului de pensii", a afirmat Traian Băsescu.

Preşedintele a spus că varianta dată de premier, în expunerea de motive la această lege, este îmbunătăţirea colectării de către ANAF.


"Ştim foarte bine că bugetul din 2013 a suferit trei rectificări succesive în minus, datorită necolectării conform planificării pe care a avut-o Guvernul. Anul acesta, pe primele şase luni, cu toată introducerea taxei pe stâlp, pe primele şase luni avem un deficit de 2,4 miliarde de RON, deci rectificarea va fi din nou negativă, şi anul acesta. Nu văd de unde poate veni credibilitatea pentru ca, peste noapte, să se îmbunătăţească colectarea în aşa măsură încât să putem compensa cele cinci miliarde, din îmbunătăţirea colectării", a mai declarat Traian Băsescu.

El a adăugat că sursa propusă de Guvern este "lipsită de credibilitate" şi a adăugat că "Guvernul va trebui să aplice alte măsuri care se vor duce din nou la populaţie, ca şi cele 35 de taxe introduse anul acesta, fie că vorbim de taxa pe combustibil, de taxa pe stâlp, care se răsfrâng asupra populaţiei".

Preşedintele Traian Băsescu a dat şi câteva variante de măsuri pe care Guvernul le-ar putea lua pentru a acoperi acest deficit suplimentar la fondul de pensii.

"Cred că una din ţintele Guvernului pentru a acoperi deficitul suplimentar de 5,5 miliarde creat la fonul de pensii va fi creşterea de două la trei ori a taxei pe proprietate, ceea ce va fi extrem de dificil, în mod special pentru pensionari", a opinat el.

Potrivit şefului statului, alte măsuri ar putea fi mărirea taxelor actuale sau inventarea de taxe noi. "Eu cred că se vor îndrepta către taxa pe proprietate", a adăugat Băsescu.

Şeful statului a menţionat că mai sunt soluţii pentru acoperirea acestui deficit, precum creşterea numărului de locuri de muncă, dar în acest moment se vede o creştere a şomajului, potrivit Eurostat, de la 7,1 la 7,3 în România.

Băsescu a mai spus că o altă soluţie ar fi creşterea salariului, în condiţiile în care România are 4,4 milioane de salariaţi şi 5,4 milioane de pensionari, ceea ce înseamnă "un dezechilibru uriaş", dar acest lucru nu va fi acceptat nici de către firme şi nici bugetul de stat nu ar putea suporta această mărire de salarii.

Preşedintele a mai afirmat că o altă sursă ar fi "tăierea investiţiilor", arătând că pe primele şase luni, investiţiile sunt mai mici cu 25% faţă de primele şase luni ale anului precedent.

"Probabil se va merge pe relocarea banilor de la investiţii către fondul de pensii, dar asta va însemna diminuarea locurilor de muncă. Deja au efectul reducerii cu 25% a banilor de investiţii, cu creşterea şomajului, cu 0,2%", a apreciat Traian Băsescu.

Şeful statului a mai expus o altă soluţie, şi anume accelerarea absorbţiei fondurilor.

"Avem o situaţie dezastruoasă", a comentat Băsescu, precizând că există un risc de dezangajare consistent, în acest moment, de peste un miliard de euro, pentru anul acesta.

"Sunt soluţii, una mai proastă ca alta, plecând de la premisa că cele bune sunt greu de aplicat", a mai declarat Traian Băsescu.

El a continuat: "Sunt îngrijorat cu privire la efectul promulgării acestei legi şi din acest motiv voi uza de articolul 86 şi voi invita Guvernul la consultări".