monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: „Numele PNL pentru PDL, nedrept cu membrii de partid obişnuiţi“

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat că numele viitorului partid, rezultat din fuziunea PNL-PDL, va fi PNL, iar sediul noii formaţiuni va fi în Aleea Modrogan numărul 1. Anunţul nu a fost însă bine primit de toţi democrat liberalii.

Astfel, fostul preşedinte democrat-liberal Emil Boc susţine că numele PNL pentru PDL este „nedrept cu membrii de partid obişnuiţi“, care nu doresc „topirea“ PDL în PNL, el apreciind că ar mai trebui aşteptat cu numele noii formaţiuni de dreapta.

„Numele PNL pentru PDL este nedrept cu membrii de partid obişnuiţi. Este foarte bine că se face alianţă PDL-PNL, pe care o susţin cu toată convingerea, dar cu numele noii formaţiuni ar mai trebui aşteptat. M-au sunat foarte mulţi membri de partid obişnuiţi care şi ei susţin alianţa fără echivoc, dar nu doresc topirea PDL în PNL. Mi-au spus foarte mulţi membri simpli că numele PDL este în conştiinţa fiecărui membru, nume de care se leagă cele mai inportante victorii politice de după 1989“, a spus Boc, potrivit Mediafax.


Potrivit acestuia, victoriile politice care compun brandul PDL nu sunt puţine, făcând referire la câştigarea, de două ori, a funcţiei de preşedinte al României, la faptul că partidul a dat primari generali ai Capitalei, un guvern, miniştri şi a declanşat „reformele fundamentale ale statului român în cele mai grele perioade de după cel de-al Doilea Război Mondial“.

El a menţionat că decizia privind numele viitoarei formaţiuni de dreapta aparţine conducerii PDL şi Convenţiei Naţionale, dar a susţinut că „lucrurile trebuie discutate“, pentru a putea fi adunate toate resursele pe care cele două partide le au, dar şi cele de pe dreapta, pentru a învinge PSD la prezidenţiale.