Politică
Băsescu: România doreşte redefinirea relaţiei NATO-Rusia, la Summit-ul Alianţei din septembrie
Preşedintele Băsescu a declarat, marţi, că la reuniunea şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est se va discuta şi despre pregătirile pentru Summit-ul NATO din septembrie şi a anunţat că România doreşte o redefinire a relaţiei Alianţei cu Rusia, acest stat periclitând siguranţa ţărilor din zonă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Aeroportul ”Henri Coandă”, înainte de plecarea la Varşovia, că un subiect aflat pe ordinea de zi a Reuniunii şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est se referă la pregătirea Summit-ului NATO care va avea loc în luna septembrie, în Marea Britanie.
Potrivit Mediafax, şeful statului a arătat că România are opt priorităţi legate de acest summit şi a afirmat că prima prioritate este adoptarea de măsuri concrete pe termen lung şi echilibrarea geografică a resurselor militare ale Alianţei Nord-Atlantice pe teritoriul Uniunii Europene.
”În speţă, nu am dori o diminuare a resurselor pentru flancul estic, în detrimentul resurselor alocate zonei nordice, ţările blatice şi Polonia. Deci şi România şi Bulgaria ar trebui tratate cu atenţie, având în vedere în primul rând realităţile”, a precizat Traian Băsescu.
El a menţionat că ţara noastră are o frontieră de 649 de kilometri cu Ucraina, terestră, fluvială şi maritimă, iar odată cu anexarea ilegală a Crimeei, avem o vecinătate imediată pe frontiera zonei economice exclusive cu Federaţia Rusă.
Potrivit şefului statului, o altă prioritate a României la summit-ul din septembrie este reflectarea în documentele acestuia a importanţei strategice a Mării Negre şi încurajarea parcursului către NATO a Georgiei şi Muntenegrului, acest obiectiv trebuind să fie susţinut de toate ţările est-europene.
Traian Băsescu a mai spus că un obiectiv important îl constituie asumarea de către toate statele membre NATO a alocării a 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare.
”Nu în ultimul rând, ne interesează, ca urmare a evenimentelor din regiune, redefinirea relaţiei NATO-Federaţia Rusă. După Nagorno-Karabah, în Azerbaidjan, după Abhazia şi Osetia, în Georgia, după Transnistria, în Republica Moldova, a urmat, acum, anexarea ilegală a Crimeei şi situaţia din Ucraina de est, unde Federaţia Rusă are responsabilităţi majore”, a arătat preşedintele Băsescu.
El a continuat: ”În această situaţie, nu putem să menţinem tipul de relaţie NATO-Federaţia Rusă ca şi până acum. Se dovedeşte că Federaţia Rusă are politici care periclitează securitatea statelor din regiune”.
Preşedintele a afirmat că îşi doreşte ca la reuniunea de marţi de la Varşovia toţi şefii de stat să fie de acord că ”unul din obiective este adâncirea cooperării cu partenerii estici, fie că vorbim de Republica Moldova, de Ucraina sau Georgia”.