Politică
Băsescu: Acordul de coabitare este foarte important pentru România, iar Ponta s-a grăbit să-l denunțe
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la Palatul Cotroceni, că premierul Ponta s-a grăbit să denunțe pactul de coabitare dintre Guvern și Președinție, precizând că actul, deși neavând valoare juridică, este foarte important pentru România.
„Esența actului trebuie menținută pentru că el nu este simplă foaie de hârtie fără valoare, este un document politic fără valoare juridică, dar extrem de important pentru România. Nimeni niciodată nu a îndrăznit să ceară ori premierului ori mie să avem un asemenea acord. Am considerrat ca fiind un amestec nejustificat în treburile funcționale ale unui Executiv în România”, a spus Traian Băsescu.
„Acest acord are ca punct de plecare suspiciunile legate pe plan extern de după alegerile din 2012. El nu este nimic altceva decât confirmarea că România își va menține linia politică pe care este angrenată față de partenerii noștri. N-avem dreptul să dăm cancelariilor impresia că prin denunțare se pot schimba și liniile externe ale politicii României”, a completat președintele.
Șeful statului a completat că nu a pronunțat el cuvântul „păcălit”, în cadrul emisiunii Evenimentul Zilei difuzate de B1 Tv, în care a sugerat că l-a convins pe Ponta să semneze actual de coabitare.
„Un alt element este legat de securitatea României, de aceea nu trebuia denunțat acordul prin care garantăm politicile de securitate. De asemenea, el vizează independența justiției, să nu atacăm instituțiile și hotărârile judecătorești. Prin denunțarea acordului se pune problema dacă accelerăm sau nu procesele de integrare”, a mai spus Băsescu.