monitorulcj.ro Menu
Politică

ACL a sesizat ambasadele statelor UE şi a SUA legat de OUG privind migraţia primarilor

Alianţa Creştin Liberală a sesizat ambasadele statelor UE la Bucureşti, precum şi ambasada SUA, în legătură cu ordonanţa Guvernului care ar permite migraţia politică a primarilor, atenţionând asupra ”pericolului fraudării alegerilor prezidenţiale de către PSD”.

”Liderii grupurilor parlamentare ale Alianţei Creştin - Liberale din Camera Deputaţilor şi Senat au înaintat o scrisoare ambasadelor statelor Uniunii Europene şi ambasadei SUA prin care denunţă intenţia abuzivă şi nedemocratică a Guvernului Ponta de a legaliza pentru o scurtă perioadă migraţia politică a aleşilor locali. Considerăm că astfel Ponta şi PSD pregătesc fraudarea alegerilor prezidenţiale şi pun în pericol imaginea externă a României ca stat democratic, în care şansele sunt egale între competitori. Am subliniat faptul că prin înregimentarea politică a aleşilor locali ai opoziţiei în PSD şi sateliţii săi se creează în mod deliberat premisele pentru fraudarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, semnat de liderii grupurilor parlamentare PNL şi PDL, George Scutaru şi Tinel Gheorghe.

Cei doi susţin că asupra primarilor şi consilierilor PNL şi PDL ”se fac presiuni din partea PSD pentru a trece în barca puterii după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă ce va consfinţi migraţia politică”.


”Aceste presiuni vor fi dublate de alocări de fonduri în luna septembrie, pentru a accentua migraţia politică. Am amintit partenerilor europeni şi americani că, urmărind acelaşi obiectiv al fraudării alegerilor, Guvernul PSD, al cărui premier este şi candidat, a emis o altă ordonanţă de urgenţă prin care modifică, înaintea campaniei electorale, o lege organică pentru a încuraja turismul electoral şi votul multiplu”, se mai arată în comunicatul ACL.

Guvernul se va reuni joi în şedinţă, ţinând cont că Parlamentul îşi începe sesiunea de toamnă la 1 septembrie, pentru adoptarea mai multor ordonanţe de urgenţă, printre care şi cea prin care aleşii locali au posibilitatea, timp de două săptămâni, să îşi aleagă partidul fără să îşi piardă mandatul.


Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Guvernul va discuta joi ordonanţa de urgenţă privind migraţia politică a aleşilor locali. Potrivit acestora, ministerele mai au încă de făcut unele observaţii la ordonanţă, aceasta nefiind discutată încă la nivelul Executivului.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, la Suceava, că în prezent foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul, precizând că este necesară o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.


Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, luni, referindu-se la OUG propusă de vicepremierul Liviu Dragnea prin care li se permite aleşilor locali să îşi aleagă partidul fără a-şi pierde mandatul, că este necesară deblocarea autorităţilor locale şi ieşirea din minciună şi ipocrizie.