Politică
Candidaţii PSD pentru Primărie şi CJ
Senatorul Alexandru Cordoş şi deputatul Cornel Itu sunt cei doi candidaţi desemnaţi de PSD Cluj să intre în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca, respectiv pentru şefie Consiliului Judeţean Cluj.
Cei doi parlamentari au fost nominalizaţi de social democraţii clujeni în urma unei analize care s-a derulat în ultimele săptămâni. “Am considerat că cea mai bună variantă este să îi nominalizam pe parlamentarii noştri pentru că beneficiază atât de susţinerea colegilor de la Cluj, cât şi de cea a colegilor din Bucureşti”, a precizat preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. Parlamentarii Alexandru Cordoş şi Cornel Itu consideră că este nevoie de o nouă abordare în politica şi administraţia locală, orientată către cetăţean. “Avem nevoie de un dialog onest între cetăţeni şi autorităţi şi de o viziune adecvată. Argumentele noastre se văd pe stradă şi în buzunarul fiecărui clujean”, a precizat senatorul Alexandru Cordoş. “Pentru a sprijini judeţul Cluj vom veni cu noi proiecte pentru dezvoltarea judeţului Cluj”, a declarat, la rândul său, deputatul Cornel Itu. Cordoş va intra în competiţie cu senatorul liberal Marius Nicoară, iar Cornel Itu cu deputatul Horea Uioreanu. Uniunea Social Liberală (USL) va desemna, pentru Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţan Cluj câte un singur candidat.