monitorulcj.ro Menu
Politică

Comunitatea evreilor, reacţie dură la adresa lui Ponta: „O greşeală politică imensă şi de neacceptat”

Prim-ministrul Victor Ponta a făcut, zilele trecute, o comparaţie între regimul Băsescu şi regimul nazist din Germania. „Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania”, a declarat Ponta. Afirmaţiile premierului sunt criticate de deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, într-o declaraţie pentru stiripesurse.ro.

„Am fost foarte profund impresionat în rău şi amărât în acelaşi sens, pentru că în lupta asta politică de astăzi se utilizează comparaţii care nu-s de comparat. A spune că regimul Băsescu sau domnul Băsescu a avut rezultate asemănătoare cu regimul nazist e ceva incredibil. Nu se poate afirma aşa ceva. În fond, noi trăim într-o democraţie. Asta ar însemna că regimul Băsescu a fost dictatorial, a făcut ce a vrut şi, mai ales – cum nazismul este în mod firesc asociat cu Holocaustul -, a produs Holocaust. Nu cred că era cazul să se facă o astfel de afirmaţie. Sunt complet nedumerit. Nu pot înţelege cum se poate recurge la o astfel de comparaţie, oricât ar fi un preşedinte nu foarte democrat, ceea ce nu e adevărat, pentru că în toţi aceşti ani ai domnului Băsescu a funcţionat şi funcţionează democraţia românească, instituţiile parlamentare. Deci în niciun caz nu poate fi considerat un regim dictatorial. Este un om cu o voinţă mai puternică, e un jucător, cum spune dumnealui adeseori, dar a compara România de astăzi sau România ultimilor 25 de ani sau 10 ani cu regimul nazist este cu totul şi cu totul de neadmis. Nu-i de admis. Eu am trăit şi în Holocaust şi nici nu pot să cred că am trăit în aceşti ani într-un regim care a avut rezultate similare cu regimul nazist. De aceea, îmi exprim dezamăgirea totală şi convingerea fermă că este o greşeală politică imensă şi de neacceptat”, a declarat Aurel Vainer.

Întrebat dacă va avea o discuţie cu Victor Ponta pe acest subiect, Aurel Vainer a mai declarat: „Eu cred că am să-i şi spun. S-ar putea chiar mâine să mă întâlnesc cu dumnealui. Nu e în ordine. Mă doare enorm să spun cuiva că am trăit un regim nazist în aceşti ani de democraţie românească, cu toate lipsurile, cu toate bunele şi mai puţin bunele. Dar a spune că e aşa ceva nu pot accepta şi nu pot crede că un lider politic de astăzi poate afirma acest lucru. Îmi pare foarte rău. Eu am toată consideraţia pentru domnul prim-ministru, dar, ascultând aşa ceva, numai lipsa mea de timp de astăzi m-a făcut să nu am nicio reacţie încă. Dar lucrurile sunt de luat în considerare foarte serios“, a mai spus Vainer.

Etichete: victor ponta