monitorulcj.ro Menu
Politică

SONDAJ: Ce premier vor românii

Un sondaj realizat recent relevă preferinţele românilor pentru funcţia de prim-ministru, în funcţie de câştigătorul alegerilor prezidenţiale. Rezultatele sunt cu atat mai interesante cu cât ele diferă de la un preşedinte la altul.

Astfel, pe scenariul Victor Ponta – preşedinte, majoritatea românilor (46,2%) consideră că ar fi o decizie bună ca premierul să nu facă parte din alianta PSD-UNPR-PC (n.r. ipoteză avansată de Ponta), în timp ce 23,5% cred că ar fi o decizie greşită, iar 30,3% dintre cei chestionaţi nu au ştiut sau nu au răspuns la această întrebare, informează stiripesurse.ro.

Românii au fost întrebaţi şi ce prim-ministru ar prefera, în cazul în care Ponta ar fi preşedinte. 34,7% îşi doresc un premier tehnocrat, 26,4% vor un membru PSD la Palatul Victoria, 21,3% ar opta pentru un membru al opoziţiei, în timp ce 17,7% nu știu sau nu răspund la această întrebare.


Data fiind preferinta pentru un tehnocrat, nu este de mirare ca pe primul loc in topul personalitatilor dorite la Palatul Victoria este Mugur Isarescu – 43,1%, pe locul doi se afla Mircea Geoana 18,8%, urmat de George Maior (17,5%), Mihai Tănăsescu (10,9%), Liviu Dragnea (10,6%), Florin Georgescu (9,5%) și Ioan Rus (6,9%).

Pe scenariul Klaus Iohannis – presedinte, lucrurile se schimba putin, iar preferinta pentru un tehnocrat este detronata de pe prima pozitie. Insa intai trebuie vazut ce parere au romanii despre planurile lui Iohannis de a il inlocui pe Ponta cu Predoiu, odata ce ajunge la Cotroceni: 36,1% dintre respondenți cred că aceasta ar fi o decizie greșită. 32,2% cred că ar fi o decizie bună în timp ce 31,7% nu știu sau nu răspund la această întrebare.


Intrebati ce personalitate ar fi mai potrivita sa conduca Guvernul, cu Iohannis preşedinte, optiunea pentru un tehnocrat (26.1%) este detronată de preferinţa pentru Victor Ponta (30,9%), iar pe ultimul loc se afla Cătalin Predoiu cu 19,7% din optiuni. 23,3% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Romanii au fost întrebaţi de asemenea dacă România ar fi guvernată mai bine dacă actualul guvern ar fi înlocuit de un alt guvern format de partidele din opoziție (Partidul Național Liberal, Partidul Democrat Liberal)? –40,4% dintre respondeți declară că România nu ar fi mai bine guvernată, în timp ce 29% spun că România ar fi mai bine guvernată. 30,6% nu știu sau nu răspund la această întrebare.


“Românii par a valoriza mai bine ipoteza unui premier tehnocrat – ca variantă generică. De asemenea, și în ceea ce privește numele unor posibili candidați pentru funcția de prim/ministru, personajele cu profil tehnocrat ocupă primele poziții. O posibilă explicație a opțiunii majoritare pentru un premier tehnocrat (non-PSD) în cazul în Victor Ponta ar câștiga alegerile prezidențiale ar putea fi legată de dorința respondenților de a echilibra scena politică. Un premier tehnocrat este în viziunea românilor un răspuns mai bun la nevoia de echilibru politic, decât varianta mai puțin probabilă a unui premier din opoziție.  Pe scenariul în care Klaus Iohannis ar câștiga alegerile, soluțiile de echilibru politic preferate sunt ceva mai apropiate din punctul de vedere al ponderilor de populație care le susțin: menținerea lui Victor Ponta, respectiv varianta premierului tehnocrat. Faptul că ne aflăm abia la mijlocul unui ciclu de guvernare face ca erodarea guvernării actuale să nu fie similară cu cea a unui guvern la final de mandat. Din acest motiv, opțiunile favorabile pentru guvernul aflat la putere sunt mai numeroase în acest moment decât opțiunile favorabile unui guvern al opoziției format inclusiv din cei care au deținut puterea în ciclul anterior”, sunt concluziile sociologilor INSCOP.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul. Datele cercetării au fost culese în perioada 30 august – 4 septembrie 2014.
Volumul eșantionului a fost de 1058 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.