monitorulcj.ro Menu
Politică

Seplecan: „PSD vrea să închidă mascat Spitalul CFR Cluj? Se pregătește o nouă inginerie imobiliară?“

Președintele executiv ACL Cluj Mihai Seplecan atrage atenția că se pregătește preluarea Spitalului Clinic CFR Cluj de către Spitalul Clinic Județean de Urgențe Cluj.

„Adică atât Ministerul Sănătății, cât și cel al Transporturilor se spală pe mâini și încearcă să transfere această unitate medicală de tradiție a Clujului în patrimoniul Consiliului Județean Cluj. Cu tot cu active, cu tot cu pasive, fără bani de investiții – dar cu o serie de probleme pe care țin să le menționez“, spune Seplecan într-un comunicat de presă.

Liberalul mai arată că în primul rând, personalul medical al Spitalului Clinic CFR Cluj nu a fost consultat cu privire la aceast demers, deși este vorba, în primul rând, despre locurile lor de muncă. „Deoarece în Spitalul Clinic Județean de Urgență nu există ambulatorii de specialitate de sine stătătoare, ci doar ambulatorii integrate fiecărei clinici componente, ceea ce înseamnă că odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR Cluj, ambulatoriile de specialitate din CF Cluj și Dej vor fi destructurate – locul lor în schema de funcționare nejustificându-se. Tare mi-e teamă că asistăm, de fapt, la o destructurare a celor două policlinici specializate în activitatea de siguranță a transporturilor, la o închidere mascată a unor unități spitalicești și pregătirea intravilanului pe care acestea îl ocupă pentru te miri ce artificii imobiliare“, mai spune Seplecan.


„În al doilea rând nimeni nu zice nimic despre situația contractelor aflate în derulare a acestei unități spitalicești – ce se va întâmpla cu aceste contracte și cu personalul planificat la examinări? Întreb deoarece întotdeauna când sunt implicați bani publici care se pot transfera unor interese politice, cei de la PSD sunt și ei prezenți.

Pentru orice eventuală tentativă de transfer a Spitalului Clinic CFR Cluj către Spitalul Clinic Județean de Urgență cer public ca, înainte, să se facă o consultare a cadrelor medicale implicate. De asemenea, cer public respectarea legilor în vigoare. Atrag atenția că activitatea de examinare medicală și psihologică de siguranța transporturilor este reglementată la noi în țară prin Ordinele 1256, 1257, 1259, 1260, 1281, 1262 și 1263 din 2012 ale Ministerului Transporturilor și la nivel european (normă de preempțiune) prin Convenția STCW – Amendamentul de la Manila din 2013.


În perspectiva viitoarelor regionalizări teritoriale cer transparență totală cu privire la acest gen de transferuri și comasări. Mai ales că în ceea ce-i privește pe cei de la PSD și manevrele lor, niciodată nu putem fi suficienți de atenți“, adaugă preşedintele executive al ACL Cluj.

Etichete: mihai seplecan