Politică
Dragnea: Nu e de glumă cu demersul UDMR referitor la autonomia ținutului secuiesc
Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat marți că, în opinia sa, "nu este de glumă" cu demersul început de cei de la UDMR referitor la autonomia așa-zisului ținut secuiesc.
El a făcut un apel la colegii de guvern din UDMR în care arată că au început un demers care "încalcă flagrant Constituția" pe care au jurat atunci când au intrat în Executiv, informează Agerpres.
"Eu le transmit că nu e de glumă cu acest demers și să nu se gândească cineva din cele două județe, din UDMR sau de oriunde din altă parte că un asemenea proiect vreodată în țara asta ar putea să prindă viață, este exclus acest lucru. Pe de altă parte, ar fi bine pentru colegii noștri de la UDMR din Guvern să se gândească că este puțin ciudat să juri pe Constituție atunci când intri în Guvern și să începi un demers care încalcă flagrant Constituția, este oarecare incompatibilitate", a declarat Liviu Dragnea, care a fost prezent la lansarea volumului lui Adrian Năstase "Cele două Românii".