monitorulcj.ro Menu
Politică

Udrea, după audierea la DNA: Nu cred în coincidenţe

Preşedintele PMP, Elena Udrea, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat, miercuri seară, la ieşirea de la DNA, fiind întrebată dacă crede că audierea ei cu două zile înainte de începerea campaniei este o coincidenţă, că ea nu crede în coincidenţe.

Elena Udrea. Sursă foto: epochtimes-romania.com

Elena Udrea a mers, miercuri seară, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde a stat peste două ore.

La ieşire, în jurul orei 21.30, ea a spus că a fost chemată să dea declaraţii ca martor în dosarul din 2011 al primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. Acesta este acuzat că, din 2009, folosindu-se de interpuşi, a administrat o firmă care a primit contracte finanţate din bani publici în comune din Neamţ care se bucurau de finanţare din partea bugetului de stat conform HG 577/1997, privind Programul pentru pietruirea drumurilor comunale, alimentarea cu apă a satelor, conectarea satelor la reţeaua de electrificare şi la reţelele telefonice.


Udrea a precizat că, la audieri, a explicat cum funcţiona acest program, gestionat de fostul Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) condus de ea în perioada decembrie 2009 - februarie 2012.

Întrebată dacă îşi va da demisia în cazul în care va fi pusă sub învinuire, ea a răspuns: "Exclus. Am explicat, ca ministru, cum funcţiona acest program. Haideţi să fim serioşi".


"Toate solicitările, fie că erau de la Gheorghe Ştefan, fie că erau de la oricare primar din ţară sau şef de consiliu judeţean, toate urmau procedura legală şi cutuma", a spus Udrea, explicând că autorităţile locale trimiteau solicitări pentru alocări de fonduri pentru lucrări din judeţele lor, iar ministerul în funcţie de bugetul pe care îl avea, de obicei de 20 de ori mai puţin decât se cerea, făcea alocările în acord cu cei din teritoriu, încât să acopere minimul din necesar.

Întrebată de ce a venit al DNA atât de târziu, Udrea a spus că a venit "pe fugă". "A trebuit să vin foarte repede pentru că am înţeles că dosarul trebuie închis şi nu am vrut să amân declaraţia", a răspuns aceasta.


Întrebată şi dacă i se pare că este o coincidenţă faptul că a fost chemată la audieri cu două zile înainte de începerea campaniei (pe 3 octombrie), Elena Udrea a răspuns: "Eu nu cred în coincidenţe".