monitorulcj.ro Menu
Politică

PPMT vrea federalizarea şi „transilvanizarea României“

Candidatul PPMT la președinție Szilagyi Zsolt propune ca România să devină o „Transilvanie mai extinsă“. De altfel, programul cu care s-a înscris în cursa pentru Cotroceni este intitulat chiar „Transilvanizarea României“.

Candidatul PPMT la preşedinţie, Szilagyi Zsolt

Szilagyi Zsolt a declarat joi, la Cluj, că se bazează atât pe voturile maghiarilor, cât și pe votul celorlalți locuitori ai Transilvaniei.

„Atunci când spunem transilvanizarea României ne gândim la extinderea națională a acelor valori care caracterizează în sens pozitiv Transilvania: toleranța, diversitatea, eficiența, corectitudinea, respectul față de celălalt, propagarea ideii europene etc. Vrem ca România să devină mai degrabă o Transilvanie extinsă, România să fie transilvanizată“, a declarat candidatul PPMT la preşedinţie.


Szilagyi Zsolt a mai spus că în această campanie se va baza pe votul tuturor ardelenilor care doresc o reprezentare a interesului Ardealului şi care care cred că această „transilvanizare“ a României poate ajuta întreaga țară, nu doar o regiune.

„Vrem ca regionalismul, pe principiul federalismului modern european și axându-ne pe practicile pozitive ale regionalismului și federalismului european, să fie o busolă și pentru elita politică din România. Credem că exemplul Austriei, Germaniei, Elveției sau Belgiei sunt demne de urmat“, a mai spus acesta.


„Până acum, România a fost un stat centralizat și corupt. Suntem victimele acestui centralism și corupției împreună, indiferent de limba maternă. Transilvania, în concepția noastră, merită mai mult și merită parteneriatul strategic dintre națiunile care trăiesc în Transilvania. Regionalismul și federalismul pentru maghiarii din Transilvania este un proiect, este o idee transetnică, este o idee transetnică care necesită solidaritatea românilor, maghiarilor și a tuturor națiilor care trăiesc aici, fiindcă dacă Transilvania devine mai bogată, mai confortabilă, mai bună, atunci țara devine mai bună, mai confortabilă și mai bogată. Vrem, deci, din punct de vedere administrativ-financiar, ca regiunile istorice să aibă puterea decizională, vrem ca această putere să fie susținută și de un federalism fiscal, și anume majoritatea banilor, a taxelor, să rămână în regiunea în care au fost produse“, a mai spus Szilagyi Zsolt.

Etichete: PPMT Szilagyi Zsolt