Politică
Primăria a dat explicaţii pentru Filarmonică
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a solicitat Primăriei clujene explicaţii cu privire la concursul pentru proiectarea Filarmonicii după ce acesta a fost contestat de către Carpaţi Proiect şi Drăgan Architecture, participanţi la procedură.
Întâlnirea avut loc luni, la Bucureşti, fiind invitaţi să participe de la Cluj doi reprezentanţi ai Primăriei, pe partea de achiziţii publice şi urbanism şi un reprezentant al Ordinului Arhitecţilor din România –filiala Transilvania. Primarul a ţinut să mai adauge că soluţia oferită de juriul internaţional a fost cea corectă, având în vedere faptul că proiectul celor de la VAAL Arhitectură, declarat câştigător, a fost singurul care a respectat cerinţele din caietul de sarcini. “Când am întocmit caietul de sarcini ne-am consultat cu specialiştii de la Filarmonica din Cluj, dar şi cu specialişti de talie internaţională şi am fost sfătuiţi să cerem o sală de tip «shoe box», normală, ca la teatru. Singurii care au proiectat o astfel de sală au fost cei de la VAAL. Restul au proiectat săli de tip «vineyard», unde orchestra e situată în mijloc. Ar fi fost o sală fără cor, fără orgă”, a arătat Apostu. Primarul speră ca în maxim 20 de zile CNSC să formuleze un răspuns la contestaţiile depuse. M.O.