monitorulcj.ro Menu
Politică

Investitorii proiectului Tarnița-Lăpuștești aleși cu „multă acuratețe”

Atragerea investitorilor pentru construcţia Hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti va începe luna viitoare.

Investitorii RWE, GDF Suez şi Iberdrola au decis în ianuarie că se retrag din proiectul reactoarelor 3 şi 4, evaluat la patru miliarde de euro. Potrivit lui Tudor Şerban, plecarea investitorilor este o pată pentru minister. Arată hotnews.ro

Tudor Şerban: “plecarea investitorilor de la reactoarele 3 şi 4 este o pată pentru minister”

Consilierul ministrului Economiei, Tudor Şerban consideră că alegerea investitorilor pentru Hidrocentrala Tarniţa Lăpuşteşti trebuie făcuta cu mai multă acurateţe decît în cazul proiectului reactoarelor 3 şi 4.

"Sper ca alegerea investitorilor pentru Tarniţa să fie facută cu mai multă acurateţe şi, bineînţeles, trebuie să existe şi un dram de noroc. Plecarea investitorilor de la reactoarele 3 si 4 este o pată pentru minister şi nuclearelectrica, poate şi pentru că nu ne-am priceput să gasim soluţii. Pretenţiile au fost foarte mari şi au depăşit un anumit grad de înţelegere. Sper că la Tarniţa să nu mai avem această surpriză", a declarat Tudor Serban, consilier al ministrului economiei, Ion Ariton, şi preşedintele CA al Hidroelectrica. Pîna acum s-au aratat interesaţi în jur de 10 investitori, cei mai mulţi fiind din UE.

Tudor Şerban : “Va fi o centrală care, folosită va face foarte mulţi bani”

Hotărîrea de Guvern pentru aprobarea investiţiei Tarniţa ar putea să fie lansată în dezbatare publică în termen de 10 zile, a afirmat Valeriu Binig, director de servicii de consultanţă financiară în firma Deloitte Consultanta. Potrivit Hotnews, directorul general al Hidroelectrica, Constantin Trihenea, a explicat că hidrocentrala va avea doua roluri: cel de furnizor de energie şi cel de completare, adică de a asigura energia lipsă în momentul în care sursele pe vînt sau pe cărbune ar ieşi din funcţiune. "Este un proiect care rezolvă o problemă şi anume de aceea de stocare a energiei", a explicat Tudor Şerban. Potrivit acestuia, hidrocentrala va funcţiona în aşa fel încît să poată fi pornită sau oprită energia în funcţie de necesitate. "Acest proiect va avea o importanţă foarte mare în zilele de sîmbătă şi duminică cînd se constată o scădere foarte mare a consumului. Lipsa acestui obiectiv ne face să consumăm foarte multă apă aiurea, iar lucrurile acestea se vor accentua odată cu creşterea energiei de vînt (...) Va fi o centrală care folosită va face foarte mulţi bani. Ea are o importanţă deosebită şi în ceea ce inseamnă stabilitatea sistemului", a precizat Tudor Şerban, citat de hotnews.ro.

Investiţia necesară pentru racordarea la sistemul energetic naţional a CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti a fost evaluată la 135 milioane euro urmînd a fi introdusă în planul de investiţii al Transelectrica SA.