monitorulcj.ro Menu
Politică

Seplecan: De la 1 octombrie trebuia să avem buget, avem doar vorbe și mite electorale

Mihai Seplecan acuză din nou PSD de nerespectarea Legii. Președinte executiv al ACL Cluj le reproșează colegilor săi de la guvernare că îl loc să se preocupe de problemele administrative aceștia se ocupă cu minciuni și mite electorale în speranța că vor reuși să câștige electoratul la alegerile prezidențiale din acest an.

„La 1 octombrie, conform legii, trebuia să avem un buget aprobat, să știm pe ce ne bazăm, care sunt prioritățile României la anul: ce investim, ce cheltuim, cum ne dezvoltăm, câte locuri de muncă se crează, câtă bunăstare șamd – nu numai să vedem cum zboară milioanele de euro ca mită electorală din fondul de rezervă al premierului. Victor Ponta își face campanie electorală pe banii românilor – o campanie mincinoasă în care se laudă că a redus taxele în condițiile în care a reușit performanța de a impune la carburanți calculul unei accize cămătărești la un curs de 4,7 lei/euro, când cursul leu/euro a fost constant tot anul la 4,4 lei/euro. Parcă nu el a introdus cu samavolnicie noi și împovărătoare taxe și impozite, cum este și taxa pe stâlp. Se laudă cu ce n-a făcut, ba, dimpotrivă, că nu a făcut nimic pentru un mediu de afaceri decent. A distrus locuri de muncă în locul celor 1 milion promise și a luat banii României să-i facă cadou kazharilor de la GazMunaiKaz. A încercat să privatizeze fraudulos CFR Marfă, OltChim, Poșta Română, Hidrotehnica șamd către amicii săi politici – mare parte din ei având acum dosare penale” afirmă Mihai Sepleca într-un comunicat remis presei.

Ba mai mult, el adaugă că „Victor Ponta s-a îmbățoșat numai împotriva procurorilor care anchetau Lukoil pentru evaziune, nu și împotriva baronilor din propriul partid care numai din ultimele anchete DNA aflăm că au devalizat bani ce ar fi ajuns să susținem peste 1,6 milioane de pensii. Apoi vine și se laudă că a reîntregit salarii și pensii... PSD se laudă cu autostrăzi făcute – în realitate au inaugurat numai ce au investit alții. Și au inaugurat și în lung, și în lat, și de-a curmezișul, ca Pristanda la numărat steaguri, de le-au ieșit la numărat mai mulți kilometri decât a raportat CNADR că s-a construit. Și penibilul vorbelor aruncate în vânt continuă. În afară de promisiuni mincinoase despre ce anume vor face și vor drege într-un viitor incert, pe când vor începe ca măcar să respecte legea? Conform legii trebuia să avem un buget discutat și aprobat la 1 octombrie. Nu avem. Dar de ce să ne mirăm, în fond, poate să dea Victor Viorel Ponta o Ordonanță de Urgență prin care să abroge sau să interpretez ce anume dorește el din Lege. Cum a abrogat prevederile unei legi – a aleșilor locali, pe un termen definit de 45 de zile, azi, mâine poate să dea o lege prin care fiecare să hotărască ce anume este buget, să-și ia acasă ce vrea de unde vrea șamd. PSD trăiește numai din minciuni și promisiuni fără acoperire. Ei chiar cred că nimeni nu se întreabă și nu se îngrijorează cu privire la cine va plăti, de la anul, toate aceste minciuni și mite electorale?” își încheie Seplecan comunicatul de presă.